Carnetul de partid în fișet!

Dorian OBREJA

La momentul apariției acestor rânduri, capul de afiș al știrilor politice a fost/este ocupat de: N. Dan, A. Veștea, I. Bolojan, C. Ciucu, D. Fritz, respectiv problema învestirii unui nou guvern, luptele ce se duc în PNL, problemele cu justiția ale ultimilor 2 menționați. Există un element comun între personaje: toate au fost, mai mult sau mai puțin timp, ocupante ale scaunului de primar, de la un orășel din Ardeal, până la ditamai Capitala.

Cei mai mulți primari se împăunează că au fost aleși direct, nu pe liste, ca în cazul consilierilor. Și tot așa, cei mai mulți se împăunează cu procentul obținut, fără să-l raporteze la total alegători, ci doar la cei care au votat. E o situație care se va rezolva numai odată cu revenirea alegerilor pentru primari și președinți de consilii județene în două tururi – adică niciodată! Până atunci, ne sunt prezentate cifre și procente menite să impresioneze; să ne păstrăm calmul și privim datele mai în profunzime.

La un număr de peste 1.800.000 de alegători, N. Dan obținea, în 2020, cu o prezență la urne de 37%, un scor aparent mare, 43%; în realitate, îl votaseră doar 282.000 de bucureșteni, deci cam 1 din 6! Situație asemănătoare și în 2024 (352.000 voturi). Numai că învingătorul luptei pentru primăria București a „uitat” degrabă jurământul de a-l sluji în următorii 4 ani și, în primăvara lui 2025, candidează la președinție. Ajunge în turul II, unde, din cei 18 milioane de alegători, îl votează numai 6 milioane. Deci doar unul din trei români.  

Județul Bihor 501.000 alegători. Bolojan devine președinte CJ în 2020, cu  61,5% din 52%, deci votat de doar 156.000 alegători. În 2024, situație asemănătoare (57). Și aici, cîștigătorul luptei pentru șefia CJ ”uită” jurământul & promisiunile și tintește mai sus, candidând, în toamna aceluiași an, pentru Senat. Ajunge senator, pe listă, cu voturile a doar 102.000 bihoreni, adică unul din cinci.

Județul Brașov – 518.000 alegători. Veștea devine președinte al CJ cu 95.000 voturi în 2020 și 102.000 în 2024, deci cam tot unul din cinci.

Gândul se îndreaptă, automat, la reprezentativitate - calitate fundamentală care indică măsura în care o parte (un eșantion, un reprezentant, o organizație) reflectă fidel și corect caracteristicile întregului din care face parte, și, de ce nu?, chiar legitimitate. 

În afara celor 5 personaje amintite la început, adaug că: din cei cinci președinți ai României, 3 fuseseră primari, după cum tot un trecut de primari au câțiva dintre premieri. Așadar, în ultimii 36 de ani, primarii au ajuns să constituie un soi de stat în statul politic, și un fel de școală  de rezerve de cadre (în fine, resurse umane), în condițiile în care, de 35 de ani,  funcționează Școala Națională de Studii Politice și Administrative (cumva ca o continuare a Academiei „Ștefan Gheorghiu”).

Teoretic, primarii sunt/ar trebui să fie pilonii principali ai dezvoltării comunitare, având un impact major asupra calității vieții de zi cu zi și a absorbției fondurilor pentru infrastructură. În practică, cei mai mulți dintre ei „fac politică”, în interesul propriu sau al partidului, dar, oricum, diminuând timpul și energiile necesare scopului esențial amintit. Așa se face că, de exemplu, Bucureștiul nu arată a fi avut un primar care să merite reales sau ales președinte...

Prin lege dacă  nu pe baza bunului simț, primarii trebuie, odată ce au preluat mandatul, să pună carnetul de partid în fișet și să ocupe de problemele cetățenilor. Fiindcă, printre altele, trăiesc din banii acestora!