Iașul pierde ritmul majorărilor salariale
* luând în calcul salariul mediu brut încasat în august 2024, față de cel de dinaintea declanșării pandemiei de coronavirus (februarie 2020), Clujul a mărit diferența față de Iași la 1.395 lei! * Iașul a înregistrat, în ultimii patru ani și jumătate, o majorare de 2.225 lei la salariul mediu brut, însă, în mod surprinzător, la acest capitol a fost devansat de multe alte județe, printre care Bacău și Botoșani, care au punctat cu un plus de 2.448 lei, respectiv 2.435 lei
Luna premeregătoare declarării pandemiei de coronavirus – februarie 2020, situa Iașul pe locul 6 la nivel național în privința salariului mediu brut încasat. Însă, diferențele față de „concurență” nu erau unele uriașe. De exemplu, față de Cluj, la care ieșenii se raportează mereu când vine vorba de statistici, diferența salarială era de doar 476 de lei, ardelenii încasând, la început de februarie 2020, un salariu mediu de 4.582 lei, iar ieșenii de 4.106 lei.
Din nefericire, economia Iașului a avut cel mai mult de suferit după trecerea prin pandemie, raportat la județele importante ale țării, capitala Moldovei neavând ritmul așteptat de administrația locală. Practic, luând în calcul salariul mediu brut din august 2024, față de cel din februarie 2020, Clujul a mărit diferența față de Iași la 1.395 lei!
În privința salariilor, indicatorul cu cel mai mare „interes” la nivel național, topul este deschis de București, cu o medie de 8.738 lei lunar brut, urmat de Cluj – 7.726 lei, Timiș - 7.296 lei, Sibiu – 6.928 lei, Dolj – 6.692 lei, Ilfov – 6.462 lei, Brașov – 6.414 lei.
Printre județele cu majorări salariale importante în intervalul scurs de la declanșarea pandemiei și până în august 2024 (după Capitală, cu 3.250 lei) se află: Cluj – 3.144 lei, Dolj – 2.864 lei, Timiș - 2.862 lei, Sibiu – 2.565 lei, Galați – 2.504 lei, Bacău – 2.448, Argeș - 2.442 lei, Prahova – 2.281 lei, Mureș - 2.257 lei...
Din regiunea de Nord-Est, doar Suceava, care nu reușește să scape de ultima poziție în topul național al salariilor (cu 4.958 lei mediu brut încasat la leafa din august acest an, față de 3.139 în februarie 2020), nu poate ține pasul cu media națională. De fapt, nici vasluienii nu o duc mai bine - cu 1.830 de lei în plus la salariu în ultimii patru ani și jumătate, însă au „avantajul” unui salariu mediu brut de 5.176 lei, cu 218 lei mai mult decât sucevenii.
Aproape jumătate din populația Clujului (47,19%) are înregistrat un contract de muncă la această dată, față de cea a Iașului, cu un procent de 27,18%!
Și ar mai fi un indicator relevant în această raportare, cel al numărului angajatorilor, unde Clujul s-a consolidat pe poziția a doua la nivel național (după București), ardelenii având de ales oferte de la 34.410 angajatori (cu 8.266 în plus față de februarie 2020, în timp ce ieșenii beneficiază de prezența a 20.582 angajatori (cu 5.523 mai mulți față de perioada de dinainte de pandemia de coronavirus. Radu MARIN
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Iașul pierde Romsilva: centrul regional se mută la Neamț. Reforma de 19 milioane de lei/an care ar putea fi copiată peste tot: din trei județe rămâne unul
Proiectil descoperit în Campusul „Tudor Vladimirescu”
Avertisment de la IRO Iaşi: Tot mai puţine femei ajung la medic după pierderea calităţii de co-asigurat
Ieșenii, mari consumatori de fast-food
Răsturnare definitivă în „războiul autostrăzii A8”: UMB pierde contestația
Prime speciale pentru milioane de pensionari, în decembrie
Liceul de Informatică din Iași formează lideri care inspiră. Orașul devine laboratorul noii generații de antreprenori
Demisii în masă la stațiile antigrindină din Iași, Botoșani și Vaslui
Iașul, la mâna PNRR. Lista investițiilor salvate
Statul pierde lupta. Consumul de droguri ia proporții. Ministerul Sănătății, chemat să facă ordine
Prețul a două rate neachitate la leasing: dosar penal și mașină indisponibilizată
Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani trebuie să renunțe la 85% din pensie Citeşte întreaga ştire: Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani tre
Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Iașul pierde Romsilva: centrul regional se mută la Neamț. Reforma de 19 milioane de lei/an care ar putea fi copiată peste tot: din trei județe rămâne unul
Lucrări interzise la bloc!
Comisia Europeană intenționează să propună un sistem de urgență pentru transportul militar transfrontalier și o inițiativă de punere în comun a mijloacelor de transport ale statelor membre care să faciliteze deplasarea trupelor și a echipamentelor pe conti
Naționala României încheie parcursul din preliminariile Cupei Mondiale 2026 cu meciul împotriva San Marino, programat pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Cine transmite Romania - San Marino.
Proiectil descoperit în Campusul „Tudor Vladimirescu”
Avertisment de la IRO Iaşi: Tot mai puţine femei ajung la medic după pierderea calităţii de co-asigurat
Ieșenii, mari consumatori de fast-food
O țară devastată de trei războaie simultane
O alegere de stil care nu se misca, o bratara fixa!
Leul rezistă la încetinirea economiei românești
Răsturnare definitivă în „războiul autostrăzii A8”: UMB pierde contestația
Prime speciale pentru milioane de pensionari, în decembrie
Cu cifre de vânzări excelente și fabricat la Craiova, Puma Gen-E devine acum și mai performant
Liceul de Informatică din Iași formează lideri care inspiră. Orașul devine laboratorul noii generații de antreprenori
Demisii în masă la stațiile antigrindină din Iași, Botoșani și Vaslui
Iașul, la mâna PNRR. Lista investițiilor salvate
Statul pierde lupta. Consumul de droguri ia proporții. Ministerul Sănătății, chemat să facă ordine
Prețul a două rate neachitate la leasing: dosar penal și mașină indisponibilizată
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Postul de director al Palatului Culturii din Iași, scos la concurs
Situație alarmantă: trei focare active de rabie în județul Iași
Mascaradă pe bani publici, în Copou. Poli Iași, între rușine sportivă și faliment moral
Iașul încetinește. Tot mai mulți locuitori aleg să trăiască în ritm lent
O întreagă comunitate se unește pentru a ajuta o fetiță care are nevoie de un tratament costisitor
Rămășitele ultimului domn al Moldovei, repatriate
Proiectul de munte al Autostrăzii Unirii prinde contur
Tibor Selymes, noul antrenor principal al Politehnicii Iași, promite disciplină și profesionalism
În ce condiții poți fi scos din succesiune, deși ești copilul defunctului
Sondaj INSCOP Research: 64% dintre tineri ar vota cu AUR, SENS și USR, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare
LOTO-Numerele câștigătoare de duminică, 9 noiembrie 2025
Tony, executat. La Poli, furierii ostili performanței rezistă
Dani Mocanu, arestat împreună cu fratele său au fost arestați la Napoli (oficial)
Actrița din Generația de Aur, după care Ion Iliescu era topit, nu a avut liniște nici după moarte. Mormântului ei a fost cuprins de flăcări
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a revenit acasă, la Iaşi
USR propune schimbarea Codului Civil - În caz de divorț, soția să poată păstra numele fără acordul soțului
Piața imobiliară ieșeană își revine miraculos, după majorarea TVA
De doi bani recalculare. Ieșenii au cheltuit mii de lei pe adeverințe pentru a încasa câțiva lei în plus la pensie!
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Postul de director al Palatului Culturii din Iași, scos la concurs
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
CNIR semnează pentru 105 kilometri noi de drumuri de mare viteză în regiunea Moldovei!
Moldova
Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Iașul pierde Romsilva: centrul regional se mută la Neamț. Reforma de 19 milioane de lei/an care ar putea fi copiată peste tot: din trei județe rămâne unul
Proiectil descoperit în Campusul „Tudor Vladimirescu”
Avertisment de la IRO Iaşi: Tot mai puţine femei ajung la medic după pierderea calităţii de co-asigurat
Ieșenii, mari consumatori de fast-food
Răsturnare definitivă în „războiul autostrăzii A8”: UMB pierde contestația
Politica
Nicușor Dan minimalizează gafele prin care s-a remarcat și spune că e mult mai relaxat de când e președinte: dacă aș vrea să dorm la Cotroceni, probabil că aș putea
Nicușor Dan, laude peste laude, pentru PSD: Am o relație FOARTE BUNĂ cu PSD / Cu domnul Grindeanu interacționez cel mai mult / Nu cred că votanții mei vor să mă cert cu PSD
Un avocat realizează analiza care vizează toți pensionarii din România: Plata CASS la pensii este neconstituțională
Daniel David incriminează profesorii pentru analfabetismul din școli: Păi nu vă supărați, cine este de vină? | Sindicatele din învățământ au luat foc după declarațiile ministrului Educației
#reziștii întorc armele împotriva justiției: Tudor Chirilă, Oana Pellea și alte câteva persoane din societatea civilă sar la gâtul magistraților pentru că au făcut plângere penală pe numele Oanei Gheorghiu
Fostul șef SIE le bate obrazul intelectualilor care l-au susținut pe Nicușor Dan: De ce vă băgați, domnule, unde nu știți? Veniți și spuneți că ați greșit
Ultima Ora