Maraton de transplanturi, după o prelevare efectuată la Iași
Dintr-o tragedie personală se poate naşte speranţă pentru mai multe vieţi, iar fiecare organ donat înseamnă o nouă şansă pentru pacienţi aflaţi în suferinţă extremă. Asta a considerat familia unui adolescent din judeţul Neamţ care se afla internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, în moarte cerebrală, în urma unui accident rutier.
După ce familia şi-a dat acordul, mai multe organe care au fost prelevate pentru a salva vieţile unor persoane aflate în stare critică din cauza unor maladii grave. „Donatorul este un tânăr în vârstă de 17 ani, victimă a unui accident rutier. În timpul intervenţiei s-a prelevat cordul, care a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. S-au mai prelevat ficatul, rinichii, corneea şi ţesut os-tendon. Rinichii au fost transplantaţi în cursul acestei zile la Iaşi. Cornea urmează să fie transplantată la Clinica de Oftalmologie din Spitalul Sf.Spiridon. Ţesutul os-tendon a fost preluat de un echipaj medical venit de la Bucureşti, pentru a fi transplantat la Spitalul Colentina, a spus dr Raluca Neagu.
Tot în cadrul acestei zile, ficatul a fost transplantat unui bărbat în vârstă de 37 de ani, care suferea de ciroză hepatică de tip B şi D. „Din nefericire, plămânii nu au putut fi prelevaţi pentru că nu am găsit în ţară beneficiari compatibili, iar în străinătate nu s-a putut face trasferul din cauza condiţiilor meteo nefavorabile”, a declarat dr. Neagu.
Medicii şi beneficiarii transplanturilor sunt profund recunoscători şi mulţumesc familiei care a reuşit să treacă peste propria suferinţă prilejuită de pierderea unei persoane dragi. Laura RADU