Munca neștiută a artiștilor. Dincolo de cortină

* după instrucțiunile recente ale Ministerul Culturii despre evidența timpului de lucru în instituțiile de spectacole, a ieșit la lumină „ora invizibilă” din teatre * pregătirea care nu se vede din sală, dar fără de care nu există magie pe scenă

În teatrele din România, disputa ultimelor zile n-a fost despre o premieră, ci despre pontaj. Instrucțiunile publicate la început de februarie le cer instituțiilor publice de spectacole să organizeze și să evidențieze mai clar timpul de muncă, într-o logică de program de 8 ore/zi, cu posibilitate de repartizare inegală în funcție de repetiții, spectacole și turnee. În aceeași discuție a apărut și sintagma care a aprins nervul breslei: activitatea „invizibilă”, adică acele ore de lucru care nu se desfășoară în fața publicului, dar pot fi declarate ca muncă reală – de la memorarea textului la studiul de acasă.

Dincolo de cortină

La Teatrul Luceafărul Iași, managerul interimar Oltița Cîntec propune o ieșire elegantă din conflict: să nu ne oprim la pontaj, ci să folosim momentul ca pe o lecție de transparență culturală. „Cred că una dintre cele mai bune metode de-a schimba percepția publică în privința procesului de creație este să explicăm tot mai des ce se petrece în cabine/culise/ săli de repetiții și chiar dincolo de ele înainte și după susținerea unui spectacol. Imagini cu încălzirea corporală, revederea textului, training vocal, verificarea costumului, a recuzitei, machiaj, coafură, strategii de construcție de personaj, de ieșire din personaj etc. Expunerea acestor ore invizibile ochiului public ar fi foarte utilă în înțelegerea complexității actului creativ”, spune teatrologul.

Apoi vine detaliul care face titlul să doară – pentru că e concret: timp măsurabil, muncă repetată, înainte ca spectatorul să intre în sală.
„Știți cât durează pregătirea unei actrițe/actor pentru personajul interpretat? Cel puțin o oră, uneori mai mult, cum e cazul la TĂRÂMUL FERMECAT, după vechi povești africane. Machiajul e foarte important, fiecare artist a învățat să facă asta singur, e o completare a costumului de personaj”, completează managerul teatrului.

O oră neștiută  în care artiștii muncesc nu are aplauze, nu are fotografii, nu are „momentul ei”. Nu se vede în bilet, dar decide reprezentația. Și, uneori, în goana instituțiilor după resurse, poate aluneca în zona aceea gri în care „se face oricum”, pe tăcere, din responsabilitate și din meserie.

Când munca invizibilă e făcută bine, sala simte imediat. „Sala a avut exact energia aceea frumoasă pe care o au întâlnirile reușite: copii curioși, atenți, care reacționează spontan, râd, șoptesc, se luminează la fiecare întorsătură de poveste. Spectacolul a curs ușor, iar mișcarea și dansul au fost un plus important, cu ritm și coordonare. A fost genul acela de dans care nu e pus doar ca să fie, ci chiar completează acțiunea și o face mai vie”, a spus Corina Toader la finalul spectacolului „Tărâmul Fermecat”.
Și, poate cea mai importantă observație: „actorii au păstrat relația cu publicul cu naturalețe, cu umor, fără să forțeze, fără să strige mesajul”.

Asta e, de fapt, miza dincolo de polemica pontajului: „Dacă tot vorbim despre ore, să vorbim despre adevărul lor. Să arătăm drumul lung al unei piese până la scenă: încălzire, voce, text, recuzită, costume, machiaj, disciplină, emoție – și acea ieșire din personaj despre care se tace, deși e parte din sănătatea artistului”, au încheiat actorii.

Maura ANGHEL