Pe aripi de visare cu Virginia Baz Baroiu la Iași
La început de toamnă, Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași deschide porțile către o lume a visării, prin expoziția semnată de Virginia Baz Baroiu. Intitulată sugestiv „Pe aripi de visare”, expoziția va putea fi vizitată între 8 și 26 octombrie 2025 la Palatul Culturii și promite o călătorie într-un univers vizual unde poezia culorilor se întâlnește cu delicatețea acuarelei. Vernisajul, programat pentru 8 octombrie, ora 17.00, se va desfășura în prezența criticului de artă dr. Maria Bilașevschi, iar curatoriatul îi aparține muzeografei dr. Corina Cimpoeșu.
Demersul expozițional nu este doar o prezentare de lucrări, ci și o declarație de iubire pentru una dintre cele mai fragile și luminoase tehnici artistice – acuarela. Managerul Palatului Culturii, Andrei Apreotesei, subliniază că prin astfel de evenimente Muzeul de Artă își reafirmă misiunea de a aduce în prim-plan valori autentice ale artei românești, iar în cazul Virginiei Baz Baroiu, publicul are prilejul să descopere forța expresivă a unei vieți întregi dedicate transparenței, luminii și fluidității culorii.
Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, artista este recunoscută drept una dintre cele mai valoroase acuareliste ale României. A cultivat această tehnică cu o pasiune constantă, transformând-o în semnătura sa inconfundabilă. Cu numeroase expoziții personale și participări la manifestări colective de anvergură, Virginia Baz Baroiu și-a scris numele în istoria recentă a picturii românești, contribuind la conturarea unui peisaj artistic în care sensibilitatea și rigoarea coexistă armonios.
Lucrările expuse la Iași sunt invitații la visare și evadare din cotidian. În fața vizitatorilor se deschid grădini subacvatice, peisaje fantastice, nori învolburați și cetăți morganice, toate construite în registrul unui imaginar feeric și luminos. „Pe aripi de visare” nu este doar o expoziție, ci o experiență estetică prin care publicul este condus către acel spațiu rar în care arta se transformă în respirație, iar culoarea devine poveste. Maura ANGHEL