Peste 10.500 de copii au dispărut de acasă

Peste 10.500 de sesizări privind dispariția unor minori au fost înregistrate de Inspectoratul General al Poliției Române în perioada mai 2025–mai 2026. Mai mult de jumătate dintre cazuri reprezintă plecări voluntare din centre de plasament, locuințe sociale, cămine școlare sau din familie.

Iașul se numără printre județele în care au fost raportate cele mai multe dispariții de copii, alături de Bihor, Constanța și Giurgiu, la care se adaugă municipiul București. Datele disponibile nu prezintă însă un clasament și nici numărul exact al sesizărilor din fiecare județ.

Dispariția unui copil trebuie anunțată imediat

Părinții nu trebuie să aștepte 24 sau 48 de ore înainte de a sesiza autoritățile. Dispariția unui copil se anunță imediat la 112 sau la cea mai apropiată unitate de Poliție. Primele ore pot fi decisive pentru găsirea minorului.

Familia trebuie să ofere o fotografie recentă, semnalmentele copilului, hainele purtate, locul și ora la care a fost văzut ultima dată, numărul de telefon, conturile de socializare și informații despre persoanele cu care a discutat.

Mesajele și conversațiile online nu trebuie șterse. Acestea pot ajuta polițiștii să stabilească traseul copilului sau să identifice persoana care l-a determinat să plece.

De ce fug copiii de acasă

Printre cauzele frecvente se află conflictele familiale, violența, neglijarea, lipsa comunicării, bullyingul, problemele școlare și influența anturajului. În alte situații, copiii pleacă pentru a întâlni persoane cunoscute pe internet.

O plecare considerată voluntară nu înseamnă că minorul este în siguranță. Copilul poate deveni victima violenței, exploatării, traficului de persoane sau abuzurilor sexuale.

Un risc important este groomingul, procesul prin care un adult câștigă treptat încrederea copilului, folosind complimente, promisiuni, cadouri sau sprijin emoțional. Ulterior, acesta poate cere fotografii intime, poate propune o întâlnire sau îl poate convinge pe minor să plece de acasă.

Schimbările bruște de comportament, izolarea, conversațiile ascunse, folosirea telefonului noaptea și apariția unor cadouri inexplicabile trebuie să atragă atenția părinților.

Prevenirea începe prin comunicare. Copilul trebuie să știe că poate cere ajutor fără teama că va fi judecat sau pedepsit. În cazurile de dispariție, fiecare informație și fiecare minut pot conta.

Clara DIMA