Peste 550 de cazuri de furt de energie în Moldova
Peste 550 de persoane au fost depistate în primele opt luni ale anului după ce ar fi intervenit ilegal asupra instalațiilor electrice pentru a evita înregistrarea consumului real în cele șase județe din Moldova în care Delgaz Grid operează rețeaua de distribuție: Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui.
Datele au fost prezentate de companie și indică o creștere a fenomenului la nivelul întregii arii de activitate. În perioada ianuarie–august 2026, Delgaz Grid a identificat în 20 de județe din România peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de electricitate și gaze naturale, cu aproximativ 16% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Cele mai multe cazuri, în Moldova
În județele din Moldova în care Delgaz Grid distribuie energie electrică au fost identificate peste 550 de situații în care instalațiile ar fi fost modificate pentru ca energia consumată să nu fie înregistrată corespunzător.
Cele mai multe cazuri la nivelul întregii arii de operare au vizat furtul de energie electrică. Alte aproape 450 de situații au fost asociate instalațiilor de gaze naturale, fiind concentrate în special în județe din Transilvania și Banat.
La nivel național, în primele opt luni ale anului, cantitatea de energie sustrasă și identificată de companie a ajuns la aproximativ 15 milioane kWh.
Dintre acestea, peste 9 milioane kWh reprezintă energie electrică, iar aproximativ 5,5 milioane kWh sunt aferenți consumului fraudulos de gaze naturale.
Prejudiciu de peste 14,5 milioane de lei
Potrivit Delgaz Grid, prejudiciul calculat în urma acestor intervenții depășește 14,5 milioane de lei.
Compania oferă și o comparație pentru a ilustra dimensiunea cantității de energie electrică sustrase: cele peste 9 milioane kWh identificate ar putea acoperi consumul unui liceu urban cu 500–600 de elevi pentru o perioadă de aproape 20 de ani.
Fenomenul nu înseamnă însă doar pierderi financiare. Delgaz Grid avertizează că intervențiile neautorizate asupra contoarelor, branșamentelor și instalațiilor pot transforma o tentativă de reducere ilegală a facturii într-un incident grav.
Improvizațiile și modificările făcute fără autorizație pot duce la incendii, explozii, intoxicații sau electrocutări și pot afecta inclusiv alimentarea cu energie sau gaze a altor consumatori din zonă.
Delgaz Grid anunță plângeri penale
Furtul de energie reprezintă infracțiune, iar Delgaz Grid precizează că înaintează plângeri penale către instituțiile abilitate pentru identificarea persoanelor responsabile și recuperarea prejudiciilor.
Compania le recomandă consumatorilor să nu accepte intervenții neautorizate asupra contoarelor sau instalațiilor și să apeleze exclusiv la personal autorizat pentru lucrările la rețelele electrice și de gaze naturale.
Orice suspiciune privind consumul fraudulos poate fi sesizată companiei sau Poliției.
În Moldova, Delgaz Grid operează o rețea de distribuție a energiei electrice de aproximativ 63.000 de kilometri, care deservește județele Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui.
Compania, parte a grupului german E.ON, administrează la nivel național și peste 26.000 de kilometri de rețele de gaze naturale, în cele 20 de județe în care este prezentă. Raluca STROE