Petiție pentru dreptate la Iași. Asociația pentru Pace cere pedepsirea vinovaților după moartea celor 7 copii de la Spitalul „Sf. Maria”
* tragedia de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași continuă să cutremure opinia publică * după moartea a șapte copii infectați în timpul internării, Asociația pentru Pace lansează o petiție online prin care cere anchete transparente, demiteri și răspundere penală pentru cei implicați * „Viața copiilor nu poate fi negociată, iar moartea lor nu trebuie să rămână nepedepsită”, se arată în apelul public
A trecut ceva timp de la izbucnirea scandalului care a zguduit Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, iar valul de indignare nu s-a stins. Moartea celor șapte copii internați aici, după ce au contractat infecții nosocomiale, a scos la iveală o realitate cruntă: nepăsarea ucide.
În fața tăcerii autorităților și a lipsei unor măsuri clare, „Asociația pentru Pace” a lansat o petiție online intitulată „Salvați copiii din Spitalul Sf. Maria din Iași – Vrem adevărul și măsuri urgente!”, publicată pe platforma petitieonline.com. Scopul acesteia este de a aduna semnături și a cere public Ministerului Sănătății, DSP Iași și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași să intervină ferm și transparent.
„Viața copiilor nu poate fi negociată, iar moartea lor nu trebuie să rămână nepedepsită”, se subliniază în textul petiției.
Semnatarii cer publicarea rapoartelor oficiale privind cauzele deceselor, măsuri imediate pentru eliminarea riscurilor de infecții nosocomiale, tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați, indiferent de funcție, și reformarea managementului spitalului, astfel încât o asemenea tragedie să nu se mai repete.
Cronologia unui dezastru anunțat
Primele semne ale contaminării au apărut la 7 septembrie, când a fost identificată o infecție cu bacteria Serratia Marcescens. Alte trei cazuri au fost confirmate pe 16 septembrie, însă secția ATI a fost închisă abia pe 24 septembrie. În tot acest timp, internările au continuat, iar părinții copiilor nu au fost informați despre pericolul existent. Rezultatul? Șapte copii au murit, iar alții se află în stare critică.
Demisii, promisiuni și prea puține răspunsuri
Sub presiunea publică, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a decis demiterea conducerii DSP Iași, cerând totodată Consiliului Județean Iași – instituția care are în subordine spitalul – să o elibereze din funcție pe managerul interimar, dr. Cătălina Ionescu. Noul manager, Radu Constantin Luca, a anunțat la rândul său demiterea medicului coordonator al Serviciului de Prevenire a Infecțiilor, dr. Carmen Popescu, precum și a șefei Secției ATI, dr. Oana Puiu.Dar pentru părinții copiilor care și-au pierdut viața, aceste gesturi administrative nu înseamnă nimic fără răspundere penală și adevăr public.
Iașul între revoltă și rușine
Orașul care se mândrește cu cea mai mare unitate pediatrică din Moldova trăiește astăzi o rușine istorică. Ceea ce trebuia să fie un loc al vindecării s-a transformat într-un simbol al neglijenței medicale și al indiferenței instituționale.
Într-o țară în care infecțiile nosocomiale sunt adesea ascunse sub preș, tragedia de la Iași devine un test al conștiinței naționale.
„Nu putem aduce înapoi acești copii”, spun reprezentanții Asociației pentru Pace, „dar putem opri tăcerea care ucide alții.”
Petiția poate fi semnată online de orice cetățean care dorește să ceară dreptate pentru victime și siguranță pentru copiii internați în spitalele românești.
Asociația pentru Pace anunță că va trimite documentul final, împreună cu lista semnăturilor, către Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Iași, Consiliul Județean și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Clara DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!