INCHIDE

Ploaia și frigul nu i-au oprit pe credincioși

Ploaia și frigul nu i-au oprit pe credincioși

* printre primii care au reușit să atingă racla Sfintei Parascheva s-a numărat Elena, o femeie de 82 de ani din Neamț, prezentă an de an la pelerinaj: „A plouat, a fost frig, dar am răbdat. Bogdaproste, mulțumesc, Preasfântă! A meritat, mai ales că am văzut cum au adus-o. Mă simt ușurată și cu sufletul plin”

O mare de umbrele și pelerine colorate a acoperit în această dimineață curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, dar și străzile din apropiere. Chiar înainte de ivirea zorilor, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din catedrală și așezată, cu emoție și rugăciune, pe baldachinul împodobit cu flori. Un sobor de preoți și slujitori ai bisericii au înconjurat Mitropolia cu racla într-o procesiune impresionantă, apoi a început pelerinajul.

Deși ploaia a fost necontenită, pelerinii au rămas la rând, unii veniți de la sute de kilometri depărtare, hotărâți să se închine ocrotitoarei Moldovei. „Puțin obositor, dar am ajuns repede. Nu ne-a împiedicat nimic, nici măcar vremea”, spune o femeie sosită din Bacău.

Unii credincioși au venit încă de marți seară, pentru a prinde loc aproape de baldachin. „De la ora 9 seara sunt aici. Am venit ca să ne ajute Dumnezeu și Sfânta”, mărturisește o femeie.

Printre primii care au reușit să atingă racla s-a numărat Elena, o femeie de 82 de ani din Neamț, prezentă an de an la pelerinaj. „A plouat, frig, dar am răbdat. Bogdaproste, mulțumesc, Preasfântă! A meritat, mai ales că am văzut cum au adus-o. Mă simt ușurată și cu sufletul plin”, spune bătrâna cu ochii în lacrimi.

Pe toată durata nopții, credincioșii au fost însoțiți de preoți veniți din toată țara, dar și de voluntari. În total, 1.300 de preoți și voluntari vor lucra zilele acestea pentru a fi ajutoarele Sfintei.

Părintele Ciprian Munteanu, din Dorohoi, spune că atmosfera a fost una de credință și răbdare. „Ne bucurăm de fiecare dată când oamenii vin cu drag la Sfânta Parascheva. Stau cuminți la rând și fiecare își așază în fața sfintei dorința de a fi mai bine”, explică preotul care le urează tuturor pelerinilor o vorbă bună înainte de a ajunge la Baldachin.

Mulți dintre cei sosiți la Iași vorbesc despre o emoție care nu se poate descrie în cuvinte. „A fost minunat! Plâng de emoție, nici nu știu de ce… am simțit pur și simplu că trebuie să vin”, spune o tânără din Bârlad.

„Nu poți exprima fericirea și ceea ce simți în suflet când ajungi la Sfântă”, adaugă o altă femeie.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei spun că, deși oamenii vin încărcați de griji și necazuri, pleacă mereu cu liniște și speranță. „Cu toate că pelerinii vin cu problemele lor, n-am văzut pe nimeni trist odată ce s-au închinat sfintei. Simt acea ușurare, acea binecuvântare”, a declarat Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor.

Potrivit Jandarmeriei, peste 100 de autocare cu pelerini au sosit miercuri dimineață doar din zona Voluntari – Ilfov. Racla cu moaștele Sfintei Parascheva va rămâne în curtea Catedralei până pe 15 octombrie, timp în care sunt așteptați sute de mii de credincioși din toată țara.

Programul zilei de joi, 9 octombrie

* 07:00–11:00 – Sfintele slujbe și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva;

* 16:00-18:00 – Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

* 18:00 – Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, la Muzeul Mitropolitan.

 Maria STANCU

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!