INCHIDE

Prima premieră a anului la Opera Iași: „Stabat mater”, de Gioachino Rossini

Prima premieră a anului la Opera Iași: „Stabat mater”, de Gioachino Rossini

Opera Națională Română din Iași prezintă mâine prima premieră a anului, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini. Deși este o lucrare de tip oratoriu, producția propune o punere în scenă complexă, care integrează toate elementele constitutive ale unui spectacol: regie, decoruri, costume și lumini. Astfel, evenimentul care va avea loc joi, în Sala Mare, cu începere de la ora 18:30, va fi o premieră absolută în istoria de 70 de ani a teatrului liric ieșean.
„Stabat mater” este o lucrare vocal-simfonică pentru orchestră, cor mixt și patru soliști (soprană, mezzosoprană, tenor și bas), pe care Rossini a început-o în 1831 și a finalizat-o zece ani mai târziu. Premiera mondială a tulburătoarei compoziții rossiniene, bazată pe un poem latin din secolul al XIII-lea, a avut loc pe 7 ianuarie 1842, la Paris.
Spectacolul de mâine, care poartă semnătura regizorală a lui Cristi Avram, va fi dirijat de David Crescenzi. Din distribuție fac parte soprana Cristina Grigoraș, mezzosoprana Florentina-Irina Onică, tenorul Andrei Fermeșanu, basul Ivan Dikusar, alături de Dragoș Codrescu, Dorina Cotorobai, David Ioan Andrei, soliști ai Operei Iași, Corul și Orchestra teatrului liric ieșean.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!