Cazurile de răpiri internaționale de minori scot la iveală probleme sensibile ale justiției românești: proceduri neunitare, lipsa unei practici clare privind ascultarea copiilor și riscul ca interesul superior al minorului să fie tratat mai degrabă formal decât efectiv.

Copiii prinși între granițe, instanțe și conflicte de familie

Răpirile internaționale de minori nu mai pot fi privite doar ca dispute dramatice între părinți aflați în conflict. În spatele acestor dosare se află copii obligați să traverseze nu doar granițe geografice, ci și ani de proceduri, decizii contradictorii, evaluări incomplete și rupturi familiale greu de reparat.

Asociația „Justiție pentru Minori” atrage atenția asupra unor vulnerabilități grave și persistente ale sistemului judiciar românesc în materia acestor cauze. Potrivit organizației, procedurile care ar trebui să protejeze copiii riscă, în unele situații, să devină surse suplimentare de traumă, insecuritate și nedreptate.

Semnalul de alarmă vine în contextul unei cauze recent sesizate Curții Europene a Drepturilor Omului, caz care, dincolo de drama unei familii aflate de ani de zile într-un conflict transfrontalier, arată probleme structurale în modul în care statul român gestionează litigiile în care se decide viitorul unor copii.

Interesul superior al copilului, între principiu și realitate

În centrul acestor proceduri ar trebui să se afle interesul superior al minorului. În practică, susține Asociația „Justiție pentru Minori”, acest principiu riscă să fie eclipsat de formalism, abordări neunitare și lacune procedurale.

Problema este cu atât mai sensibilă cu cât deciziile din aceste dosare pot produce efecte profunde asupra vieții unui copil: schimbarea țării de reședință, separarea de unul dintre părinți, adaptarea la altă limbă, altă școală și alt mediu familial. În astfel de cauze, fiecare întârziere, fiecare evaluare incompletă și fiecare procedură tratată superficial poate avea consecințe pe termen lung.

Asociația subliniază că minorii nu pot fi reduși la statutul de simple „obiecte” ale unor proceduri judiciare. Ei sunt titulari ai unor drepturi fundamentale, iar vocea lor ar trebui ascultată, înțeleasă și evaluată cu instrumente adecvate.

Ascultarea copiilor, practici diferite de la o instanță la alta

Una dintre cele mai importante vulnerabilități semnalate privește lipsa unei practici unitare privind ascultarea minorilor. În România anului 2026, un copil poate fi audiat într-o instanță în prezența unui psiholog, cu sprijinul unui specialist care poate evalua maturitatea și autenticitatea opiniilor exprimate, iar într-o altă instanță poate fi ascultat fără asistență de specialitate.

Această diferență nu este doar o problemă administrativă. Ea poate influența direct modul în care este înțeleasă voința copilului și poate duce la soluții diferite în cauze similare. În unele dosare, concluziile psihologilor sunt considerate esențiale. În altele, ele lipsesc complet.

Riscul major este ca vocea copilului să fie tratată ca un simplu element procedural, nu ca o parte esențială a evaluării interesului său real.

Medierea, instrument prea puțin folosit în conflictele familiale

Asociația „Justiție pentru Minori” atrage atenția și asupra rolului insuficient al medierii în litigiile familiale cu impact emoțional puternic asupra copiilor. Deși România beneficiază de aproape două decenii de cadrul european privind medierea în materie civilă și comercială, în practică aceasta pare să rămână mai degrabă o excepție decât un instrument real de prevenire și soluționare a conflictelor.

În lipsa dialogului, multe cauze ajung să se transforme în confruntări judiciare lungi, în care copilul devine principalul purtător al consecințelor. În loc să fie construite soluții de coparentalitate și mecanisme de cooperare între adulți, conflictul se adâncește, iar minorul rămâne prins între poziții ireconciliabile.

Specializarea instanțelor se oprește la jumătatea drumului

Un alt punct critic semnalat privește specializarea instanțelor. În prezent, cauzele privind răpirile internaționale de minori sunt concentrate la Tribunalul București, pentru a asigura expertiză într-un domeniu extrem de sensibil.

Problema, arată Asociația „Justiție pentru Minori”, este că această logică nu este dublată de o structură similară la nivelul instanței care exercită controlul judiciar. Cu alte cuvinte, există specializare la nivelul primei instanțe, dar nu și la nivelul instanței care poate schimba radical soluția.

În cauze care implică relocări internaționale, relații familiale complexe, aspecte interculturale și aplicarea Convenției de la Haga din 1980, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței europene, lipsa unei continuități în specializare ridică serioase semne de întrebare.

De ce este nevoie de o dezbatere națională

Asociația consideră că discuția despre răpirile internaționale de minori trebuie să depășească nivelul disputelor individuale dintre părinți. Tema ar trebui să devină o dezbatere națională despre capacitatea statului de a proteja efectiv copiii aflați în centrul unor conflicte familiale complexe.

În astfel de dosare, justiția nu este măsurată doar prin rapiditatea soluționării cauzelor, ci prin capacitatea de a evita decizii care pot produce rupturi ireversibile. Copiii nu sunt dosare, nu sunt probe și nu sunt instrumente în conflictele adulților.

Asociația „Justiție pentru Minori” solicită o reformă autentică în această materie, care să așeze copilul în centrul procedurilor și să transforme interesul superior al minorului dintr-o formulă invocată în legislație într-o realitate concretă în sălile de judecată. Clara DIMA