INCHIDE

Richard Clayderman, Gheorghe Zamfir și Direcția 5 închid Sărbătorile Iașului. Străzi închise și restricții de trafic

Richard Clayderman, Gheorghe Zamfir și Direcția 5 închid Sărbătorile Iașului. Străzi închise și restricții de trafic

Sărbătorile Iașului se încheie cu un spectacol de amploare, în Piața Palatului Culturii! Vineri, 16 octombrie 2026, de la ora 18:00, ieșenii sunt invitați la un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști de renume internațional și nume importante ale muzicii românești. Organizatorii sunt Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași.

Cap de afiș sunt pianistul Richard Clayderman, interpretul Julien Dassin și naistul Gheorghe Zamfir. Publicul îi va putea asculta și pe cei de la Direcția 5, alături de cei trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă.

Pe scenă vor urca și Corul Marii Uniri, precum și Orchestra Metropolitană Iași, dirijată de Alexandru Ilie. Spectacolul marchează încheierea celei de-a XXXV-a ediții a Sărbătorilor Iașului.

Înaintea momentelor muzicale, va avea loc și evenimentul „Campionii Iașului”. Mai mulți elevi și tineri care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri internaționale vor fi recompensați simbolic, alături de profesorii și antrenorii care i-au îndrumat.

Atenție, șoferi! Trafic restricționat în centrul orașului

Spectacolul aduce însă și modificări importante în circulația rutieră. În perioada 15 octombrie, ora 07:00 – 17 octombrie, ora 19:00, traficul va fi închis, în funcție de necesități, în Piața Palatului, pe sectorul dintre liniile de tramvai și axa formată de străzile Anastasie Panu și Palat.

Vineri, 16 octombrie, între orele 17:00 și 24:00, vor fi restricții suplimentare pe strada Anastasie Panu, între strada Sfântul Lazăr și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și pe strada Palat, între strada Anastasie Panu și strada Sfântul Lazăr.

Pentru securizarea perimetrului vor fi montate garduri metalice de protecție și vor fi amplasate patru autobuze ale Companiei de Transport Public Iași.

Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative și să respecte semnalizarea temporară. Cei care vor să participe la spectacol trebuie să țină cont de restricții și să își planifice din timp deplasarea spre centrul Iașului.

Carmen DEACONU