Salvatorii neștiuți care țin în spate spitalele Iașului

* în unitățile medicale din Iași, o forță invizibilă ține în viață sistemul * este vorba despre infirmiere și îngrijitoare * spală, cară, curăță, hrănesc, veghează, dar nu se bucură de nicio recunoaștere

Le vezi. Sau poate nu. Aleargă printre paturi, cară saci de lenjerie murdară, dezinfectează în tăcere urmele unei nopți de febră și disperare. Într-o mână țin un pahar cu ceai, în cealaltă o foaie de observație pe care n-au dreptul s-o scrie, dar o cunosc mai bine decât oricine. Sunt infirmierele și îngrijitoarele Iașului. Femei – în marea lor majoritate – care susțin, zi de zi, un sistem care nu le aplaudă niciodată.

N-au halate apretate, ecusoane fancy sau interviuri televizate. N-au zi profesională. Nici coduri de onoare. Dar fără ele, spitalele s-ar opri în mai puțin de o jumătate de zi. Pentru că ele sunt coloana vertebrală nevăzută a medicinei de contact: cea care atinge rănile, spală trupurile, ține mâna bolnavilor, face drumuri între laboratoare, saloane, rezerve, depozite și sală de mese. Și, cu toate astea, sunt tutuite, ignorate, plătite modest și uitate de lume.

În 2025, salariul brut al unei îngrijitoare este de 5.342 lei. Pentru o infirmieră, puțin mai mult – 5.747 lei. Din acești bani, se opresc impozitele, contribuțiile și speranțele că viața va deveni mai ușoară. Dar nicio cifră nu spune adevărul despre efortul real. Pentru că nu există coeficient de salarizare pentru durerea din coloană, pentru degetele crăpate de la dezinfectant, pentru umilințele zilnice sau pentru teama că mâine ar putea fi prea obosite să mai reziste.

Oamenii care acoperă golurile

În Iași, unde spitalele trag din greu să acopere deficitul uriaș de personal, ele sunt primele care umplu golurile. Și ultimii oameni care pleacă acasă. Conform Federației „Solidaritatea Sanitară”, România are nevoie urgentă de peste 10.800 de posturi auxiliare în spitale. Asta înseamnă peste 22% din necesar. Cu alte cuvinte, ceea ce funcționează acum funcționează pe spatele celor rămase. Cu o infirmieră făcând munca a două. Cu o îngrijitoare alergând cât trei. Cu spatele lor, cu demnitatea lor, cu nevăzutul lor. „Anul trecut am suferit o operație în Maternitatea Cuza Vodă. Nu am avut noroc de asistente cumsecade, dar m-au ajutat doamnele infirmiere și rezidenții”, a spus Elena Vameșu, o femeie de 40 de ani, din Iași

Și totuși, despre ele nu se vorbește prea des. Nu li se spune „mulțumesc” în plenul festiv, nu sunt chemate la microfon, nu apar pe afișele campaniilor de sănătate. Dar când un pacient urlă de durere, când un copil varsă sânge, când o femeie operată nu se poate ridica din pat – ele sunt acolo. Nu pentru imagine. Pentru că așa e uman. Pentru că așa e viața. Pentru că, deși nimeni nu le numește salvatoare, ele salvează.

În spitalele Iașului, ele sunt sistemul. Cele care țin curat, cele care veghează, cele care coboară în iad și urcă înapoi de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu cer aplauze. Dar nu merită tăcere. Dacă mâine toate infirmierele și îngrijitoarele din județ n-ar veni la muncă, ar fi dezastru. Infecții necontrolate. Pacienți neîngrijiți. Paturi murdare. Un haos în care nici cel mai bun chirurg n-ar putea face față.

Nu ne place să vorbim despre munca „murdară”. Despre mirosuri, sânge, secreții, leșinuri, cearșafuri cu fecale, oameni în pragul morții. Dar exact acolo, în acea realitate de care fugim, ele stau. Le vezi, de fapt? Le-ai mulțumit vreodată?

Sistemul de sănătate din România – și în mod special din Iași – nu ar rezista nici măcar o zi fără aceste femei. Nu sunt „ajutoare”, nu sunt „subordonate”. Sunt profesioniști ai frontului real. Ai bolii. Ai umanului. Sunt esențiale. Sunt fundamentale. Sunt salvatoarele neștiute din spitalele Iașului.

Teona SOARE