INCHIDE

Scandalul păcurii de la CET II: Primăria Iași cere recuperarea a peste două milioane de lei de la cei vinovați!

Scandalul păcurii de la CET II: Primăria Iași cere recuperarea a peste două milioane de lei de la cei vinovați!

Scandalul dispariției păcurii din rezerva strategică a României ajunge într-un moment important. Consilierii locali ieșeni au votat joi, în unanimitate, constituirea Municipiului Iași ca parte civilă în dosarul penal instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în care este cercetată dispariția a sute de tone de combustibil depozitate la CET II Holboca. Miza financiară este uriașă: 2.036.882,80 lei, sumă pe care municipalitatea vrea să o recupereze.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierul local USR Ovidiu-Marian Bulgariu și de liderul grupului USR din Consiliul Local, Dragoș-Ionuț Popa. Prin votul exprimat, municipalitatea solicită recunoașterea pretențiilor civile în dosarul penal nr. 435/261/P/2024 și recuperarea prejudiciului material care ar fi fost produs bugetului local.

542 de tone păcură lipsă din rezerva strategică a României

Povestea este una de-a dreptul explozivă. Potrivit informațiilor prezentate în documentația proiectului, în anul 2022 s-a constatat că din rezerva strategică de păcură a României, depozitată la CET II Holboca, lipseau nu mai puțin de 542 de tone. În luna mai a aceluiași an, Primăria Iași ar fi achitat aproximativ două milioane de lei pentru cantitatea lipsă.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași investighează împrejurările în care a dispărut păcura, modalitatea în care a fost decisă plata, precum și legalitatea documentelor întocmite. Ancheta vizează inclusiv suspiciuni privind posibila falsificare a unor înscrisuri și luarea unor decizii fără înștiințarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Stabilirea răspunderii juridice aparține însă organelor judiciare.

Consilierii locali nu au știut nimic despre aceste fapte timp de aproximativ doi ani!

Inițiatorii proiectului susțin că aleșii locali nu au cunoscut timp de aproximativ doi ani faptul că Municipiul Iași figurează drept persoană vătămată în dosarul penal și că există un prejudiciu de peste două milioane de lei. În plus, aceștia au solicitat identificarea și introducerea în cauză a eventualelor părți responsabile civilmente, pentru ca prejudiciul să poată fi recuperat integral.

Interesant este că reprezentanții PSD au susținut proiectul, deși, inițial, ar fi dorit amânarea demersului până când dosarul ar fi ajuns în instanță.

Un lucru este cert: prin hotărârea adoptată, Consiliul Local face un pas procedural pentru recuperarea banilor. Peste două milioane de lei din buzunarul comunității ieșene sunt în centrul acestui dosar, iar ancheta DNA trebuie să stabilească cine răspunde pentru dispariția celor 542 de tone de păcură și pentru plata efectuată de municipalitate. Carmen DEACONU