Școala e în zona de risc. Prețul disciplinei fiscale, plătit de sistemul educațional

* costul standard pentru salarii este fixat la 9.620 lei per elev, dar fără creșteri reale ale veniturilor, sistemul rămâne blocat într-o ecuație rigidă: cheltuieli în creștere, resurse limitate și presiune constantă pe personal

În timp ce discursurile oficiale vorbesc despre „stabilitate macroeconomică” și „responsabilitate fiscală”, realitatea din spatele cifrelor arată o imagine mult mai dură: veniturile din educație sunt, practic, blocate, iar școlile riscă să funcționeze la limită în 2026.

Guvernul invocă o situație bugetară tensionată, cu un deficit estimat să sară de 5% din PIB și cu un deficit structural care amenință să devină nesustenabil. Motivul? Cheltuielile de personal au explodat, ajungând la peste 13% din PIB - un nivel care pune presiune uriașă pe finanțele statului.

În acest context, autoritățile au apăsat frâna brusc: salariile din sistemul public, inclusiv din educație, vor rămâne înghețate la nivelul lunii decembrie 2025. Cu alte cuvinte, zero creșteri, în ciuda inflației și a costurilor în creștere. O decizie care lovește direct în profesori și personalul auxiliar, deja afectați de ani de subfinanțare.

Pe hârtie, există o aparentă „compensare”: costul standard per elev pentru bunuri și servicii crește la 773 lei - cu 9,8% mai mult decât anul anterior. Însă această majorare este legată strict de inflație și ridică o întrebare incomodă: este suficientă pentru a acoperi realitatea din teren? Facturi mai mari, materiale mai scumpe, infrastructură învechită - toate acestea riscă să înghită rapid orice ajustare.

Mai mult, costul standard pentru salarii este fixat la 9.620 lei per elev, dar fără creșteri reale ale veniturilor, sistemul rămâne blocat într-o ecuație rigidă: cheltuieli în creștere, resurse limitate și presiune constantă pe personal.

Totul vine pe fondul angajamentelor asumate de România în fața Uniunii Europene și al jaloanelor din PNRR, care obligă Guvernul să țină sub control cheltuielile și să reducă deficitul. Însă prețul acestei discipline fiscale pare să fie plătit direct de sistemul educațional.

În culise, tensiunea crește. Sindicatele avertizează, profesorii sunt tot mai nemulțumiți, iar părinții privesc cu îngrijorare spre un viitor în care școlile ar putea funcționa la limita supraviețuirii.

Toată lumea se îndoiește acum că asistăm la o reformă necesară, ci mai curând la o nouă rundă de austeritate mascată. Limpede, anul 2026 se anunță unul critic pentru educația din România – un test dur în care echilibrul dintre stabilitatea economică și viitorul generațiilor următoare devine mai fragil ca niciodată. Carmen DEACONU