Simulare fără incidente, în ciuda tensiunilor din sistem
În pofida ameninţărilor venite din partea sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar, simularea examenului de Bacalaureat organizată de Ministerul Educaţiei s-a desfăşurat fără probleme în toate cele 48 de centre din judeţul Iaşi. Prima probă, cea la Limba şi literatura română, susţinută luni, 23 martie, a avut loc în condiţii normale, fără incidente.
Datele furnizate de Inspectoratul Şcolar arată că la această probă au fost înscrişi 5.971 de elevi de liceu, dintre care 5.360 au fost prezenţi, iar 611 au absentat, ceea ce reprezintă un procent de participare de 89,77%.
Autorităţile au confirmat că organizarea a fost una eficientă, fără sincope logistice sau tehnice. Toate unităţile de învăţământ liceal au reuşit să acceseze, multiplice şi distribuie subiectele la timp.
La Subiectul al III-lea, elevii de la profilul real au avut de analizat o poezie semnată de Lucian Blaga, în timp ce candidaţii de la profilul uman au primit un text liric de Ion Barbu.
Simulările continuă în perioada următoare, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei: pe 24 martie este programată proba obligatorie a profilului, pe 25 martie proba la alegere a profilului sau specializării, iar pe 26 martie proba la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 3 aprilie
Rezultatele obţinute de elevi nu vor fi afişate public şi nu pot fi contestate. Acestea vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la clasă, şedinţe cu părinţii şi în cadrul consiliilor profesorale, în vederea stabilirii unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele vor fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui ori tutorelui legal.
Unităţile de învăţământ care înregistrează rezultate slabe la simulările naţionale vor fi monitorizate şi sprijinite de inspectoratul şcolar, pentru creşterea nivelului de pregătire al elevilor. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!