INCHIDE

Șefii de instituții publice ar putea ajunge la închisoare!

Șefii de instituții publice ar putea ajunge la închisoare!

* Conducătorii instituțiilor publice care ignoră măsurile dispuse de Curtea de Conturi și nu urmăresc recuperarea prejudiciilor aduse bugetului de stat ar putea risca pedepse cu închisoarea de până la cinci ani și interdicția de a mai ocupa funcții de conducere

Un proiect de lege depus în Parlament de parlamentari USR propune înăsprirea semnificativă a sancțiunilor și eliminarea unor portițe legislative care, potrivit inițiatorilor, au permis ani la rând evitarea răspunderii.

Inițiativa legislativă vine în contextul în care Curtea de Conturi continuă să identifice anual prejudicii de sute de milioane de lei în instituțiile publice din România. Numai într-un singur an, valoarea totală a prejudiciilor constatate a depășit 758 de milioane de lei, însă recuperarea efectivă a acestor sume rămâne, în multe cazuri, doar pe hârtie.

Potrivit deputatei USR Oana Murariu, una dintre inițiatoarele proiectului, actuala legislație permite conducătorilor instituțiilor să evite răspunderea penală printr-o simplă formalitate administrativă. În multe situații, aceștia emit decizii sau dispoziții privind recuperarea prejudiciilor, însă nu verifică niciodată dacă măsurile sunt puse efectiv în aplicare și dacă banii sunt recuperați. „Peste 758 de milioane de lei reprezintă prejudiciul statului român descoperit de Curtea de Conturi doar într-un singur an. De ce nu recuperează statul acești bani? Pentru că mai nimeni nu răspunde în fața legii”, susține deputata USR.

Se închid portițele legislative

În prezent, Legea Curții de Conturi prevede sancționarea celor care nu dispun și nu urmăresc măsurile de recuperare a prejudiciilor. Problema este că formularea actuală impune îndeplinirea simultană a celor două condiții, ceea ce face extrem de dificilă tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Practic, un manager de instituție poate evita orice consecință penală dacă dispune formal măsurile solicitate de Curtea de Conturi, chiar dacă ulterior nu verifică niciodată dacă acestea au fost aplicate și dacă prejudiciul a fost recuperat.

Proiectul modifică radical această abordare și stabilește clar că atât nedispunerea măsurilor, cât și neurmărirea implementării lor vor constitui infracțiuni distincte.

Inițiatorii propun și majorarea semnificativă a pedepselor. Dacă legea actuală prevede închisoare de la trei luni la un an sau amendă penală, noua variantă introduce sancțiuni mult mai severe.

Astfel, persoanele găsite vinovate ar putea primi pedepse cu închisoarea cuprinse între unu și cinci ani. În plus, proiectul elimină posibilitatea aplicării doar a unei amenzi penale și introduce o pedeapsă complementară extrem de importantă: interdicția de a mai ocupa funcții de conducere în instituții și autorități publice.

Inițiatorii consideră că modificarea legislativă este necesară pentru a stopa fenomenul prin care rapoartele Curții de Conturi rămân fără efecte concrete, iar prejudiciile identificate nu sunt recuperate niciodată integral.

Adina MITREA