TUIASI a monopolizat noile comisii CNATDCU
* Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va avea 26 de experți selectați în comisiile Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru mandatul următor * Politehnica ieșeană are cu 50% mai mulți membri pentru perioada 2024-2028față de mandatul anterior, având reprezentanți în 13 din cele 35 de comisii ale consiliului, care acoperă domeniile de inginerie și arhitectură
Conform prevederilor legale, pot fi membri ai CNATDCU cadre didactice universitare și cercetători care au cel puțin titlul de conferențiar sau de cercetător științific de gradul al II-lea, dar și cu titluri echivalente obținute în străinătate. La fel, membrii Academiei Române și ai unor alte instituții de cultură pot fi numiți pe aceste poziții.
În cele 35 de comisii întrunite pe 6 paneluri ale CNATDCU, membrii sunt numiți printr-un ordin de ministru emis de Ministerul Educației pentru o perioadă de maximum patru ani și trebuie să fie „personalități de prestigiu academic și științific, cultural și moral, recunoscute pe plan național / internațional”. Persoanele desemnate să devină membri ai comisiilor sunt experți în domeniul sau domeniile științifice în care activează și vor avea rolul esențial de a valida tezele științifice supuse evaluării, cât și de a analiza sesizările cu privire la nerespectarea standardelor de etică profesională. „Selecția reprezentanților în Comisiile de specialitate în CNATDCU, forul cel mai reprezentativ al reglementărilor și confirmărilor gradelor didactice, de cercetare sau al statutului de conducător de doctorat, s-a finalizat cu includerea celor 26 de specialiști din universitatea noastră în 13 din cele 35 de comisii, în mod evident comisii inginerești și cea de arhitectură. Numărul membrilor din TUIAȘI este mai ridicat cu peste 50% față de cel de la începutul mandatului anterior al CNATDCU, cel din 2020, și este efectul recunoașterii valorii științifice, a experienței și, implicit, a expertizei colegilor din Politehnica ieșeană”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.În momentul de față, CNATDCU este condus de un Consiliul General, are 35 de comisii și 6 paneluri generale de desfășurare a activității, în funcție de domenii. Numărul de membri dintr-o comisie variază de la 7 la 37, însă majoritatea au în jur de 10, în funcție de volumul de lucru care este anticipat la nivelul comisiei respective. Conform regulamentului de funcționare al CNATDCU, ministerul poate suplimenta cu noi membri o comisie la solicitarea Consiliului General al CNATDCU, dacă membrii nu fac față solicitărilor pentru a le clarifica în timp util.
Astfel, TUIASI are reprezentanți în comisiile de: Matematică, Inginerie civilă și managementul lucrărilor de construcții, Inginerie chimică, Ingineria și știința materialelor, Inginerie energetică, Inginerie electrică, Inginerie electronică și telecomunicații, Inginerie geologică, inginerie geodezică, mine, petrol și gaze, Calculatoare, tehnologia informației și ingineria sistemelor, Ingineria și managementul producției, Inginerie mecanică, mecatronică și robotică și inginerie genistică și de armament, Ingineria mediului, Arhitectură și urbanism. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Performanță de excepție pentru un elev ieșean
Exod în Poliție: plecările masive lasă străzile descoperite
Pericolul din spatele consumului ocazional de alcool: „Se poate ajunge la dependență”
Izvorul Tămăduirii. Tradiții, interdicții și obiceiuri din Vinerea Luminată
Polițiștii locali, asaltați de ieșenii care își găsesc locurile de parcare ocupate
Învățământul primar, în căutare de personal. Învățământul liceal se restrânge!
De Paște, ieşenii au comandat inclusiv hrană pentru pisici cu aromă de miel
„Ivanov”, o nouă premieră la Ateneul Național din Iași
Rezultate remarcabile la Olimpiadele naționale tehnologice. Elevii Iașului au câștigat 20 de distincții
Topul banilor din medicina de familie la Iași. Cine încasează cele mai mari deconturi de la CAS
Angajări în IT. Salarii de până la 7.500 de lei
Calvar rutier, în Bucium! Încep lucrările la Pasajul Socola
Performanță de excepție pentru un elev ieșean
Exod în Poliție: plecările masive lasă străzile descoperite
Un nou scandal zguduie din temelii sportul românesc
Pericolul din spatele consumului ocazional de alcool: „Se poate ajunge la dependență”
Guvernul direcționează câteva sute de milioane de lei către organizațiile minorităților!
Izvorul Tămăduirii. Tradiții, interdicții și obiceiuri din Vinerea Luminată
Polițiștii locali, asaltați de ieșenii care își găsesc locurile de parcare ocupate
Leul așteaptă deciziile PSD
Furtuna energetică națională are o cauză – explozia exporturilor de curent către Ucraina
Învățământul primar, în căutare de personal. Învățământul liceal se restrânge!
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom
De Paște, ieşenii au comandat inclusiv hrană pentru pisici cu aromă de miel
Cum să faci tranziția către freelancing: Ghid pentru un început de carieră pe cont propriu
„Ivanov”, o nouă premieră la Ateneul Național din Iași
Rezultate remarcabile la Olimpiadele naționale tehnologice. Elevii Iașului au câștigat 20 de distincții
Topul banilor din medicina de familie la Iași. Cine încasează cele mai mari deconturi de la CAS
Rețete delicioase din resturile de friptură și drob de la Paște. Ce poți găti rapid a doua zi, fără să arunci nimic
Bruxelles-ul ia în calcul o zi obligatorie de telemuncă pe săptămână. UE caută măsuri rapide ca să taie factura energiei
Angajări în IT. Salarii de până la 7.500 de lei
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
Început entuziasmant de Campionat European la șah
Maria Anistoroaei, dublă campioană naţională de şah
La o cană cu tuș
La o cană cu tuș
Succese în ringul seniorilor
Încă o rușine în Dealul Copoului: Politehnica Iași – ASA Târgu Mureș 0-1
Compromisul legat de timpul petrecut în fața ecranelor pe care multe familii îl fac după terminarea temelor
COMUNICAT DE PRESĂ Anunț privind începerea implementării proiectului cu titlul „INSTALARE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA NIVELUL SOCIETĂȚII ADF PROD S.R.L.”
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Ieșeanca Ilinca Rață, două locuri I pentru România la un concurs internațional de echitație
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
D.J. Trump aruncă discoteca-n aer
Rezultate simulare Bac 2026: 76,98% au promovat la Română, 64,36% la Matematică-Istorie și 73% la proba la alegere
Nicușor Dan: „DNA Iași, printre cele mai bune din țară”
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
La o cană cu tuș
Revoluție în sistemul de pensii: apar conturile individuale de investiții, fără taxe!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Lovitură din SUA pentru Viktor Orban. Un grup de senatori vrea să-l forțeze pe Trump să impună sancțiuni Ungariei
Fotbal, Liga a IV-a. CSM Pașcani și Tonmir, spectacol în „județeană”
S-a născut sănătos. După 5 zile, viața lui s-a schimbat pentru totdeauna
Magistrații au chemat Guvernul la bară. România le datorează 10,6 miliarde de lei!
Un ziar dacă nu apare pe hârtie nu mai poate fi numit ziar...
Moldova
Calvar rutier, în Bucium! Încep lucrările la Pasajul Socola
Performanță de excepție pentru un elev ieșean
Exod în Poliție: plecările masive lasă străzile descoperite
Pericolul din spatele consumului ocazional de alcool: „Se poate ajunge la dependență”
Izvorul Tămăduirii. Tradiții, interdicții și obiceiuri din Vinerea Luminată
Polițiștii locali, asaltați de ieșenii care își găsesc locurile de parcare ocupate
Politica
Guvernul direcționează câteva sute de milioane de lei către organizațiile minorităților!
Prăbușirea influenței lui Orbán poate declanșa „haos în România!”
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Nicușor Dan: „DNA Iași, printre cele mai bune din țară”
Magistrații au chemat Guvernul la bară. România le datorează 10,6 miliarde de lei!