Grecii și turcii se bat pe ciorba de burtă

Ciorba de burtă, unul dintre preparatele care împart lumea între iubire totală și refuz categoric, a ajuns subiect de dispută internațională. În Grecia, un patron de restaurant din Salonic încearcă să obțină recunoaștere UNESCO pentru patsa, varianta grecească a supei din burtă și picioare de vită. În Turcia, reacția a venit imediat: işkembe este considerată parte veche și solidă a bucătăriei turcești.

Disputa nu este doar despre o farfurie. Este despre memorie, identitate, orgoliu național și felul în care bucătăriile din Balcani și din estul Mediteranei s-au influențat reciproc timp de secole.

Patsa în Grecia, işkembe în Turcia

În Grecia, patsa este asociată mai ales cu localurile de noapte și cu mesele târzii. Preparatul este fiert ore întregi, are o zeamă densă, usturoiată, și este privit de mulți ca hrană de refacere după petreceri sau nopți lungi. În Turcia, işkembe çorbası are un statut asemănător: se servește în restaurante specializate, adesea cu oțet, usturoi și ardei iute.

Diferența stă și în detalii. Relatările internaționale notează că varianta grecească poate include și picioare de vită, în timp ce varianta turcească se bazează mai clar pe burtă. Dar, dincolo de rețetă, ambele tabere revendică tradiția ca pe o moștenire proprie.

De ce contează UNESCO

UNESCO nu premiază, în principiu, doar gustul unui fel de mâncare, ci practicile, cunoștințele și tradițiile pe care comunitățile le recunosc ca parte a identității lor culturale. Patrimoniul imaterial include obiceiuri, ritualuri, expresii și meșteșuguri transmise între generații.

De aici apare miza. O eventuală recunoaștere nu ar însemna doar o victorie gastronomică, ci și una simbolică. Pentru Salonic, oraș deja legat de rețeaua UNESCO a orașelor creative în gastronomie, patsa poate deveni un instrument de promovare turistică. Pentru Turcia, însă, inițiativa greacă sună ca o revendicare unilaterală a unui preparat împărțit de mai multe culturi.

O ceartă veche, într-o farfurie fierbinte

Grecia și Turcia au mai avut conflicte culinare în jurul cafelei, baclavalei sau frunzelor de viță umplute. În fond, multe preparate circulă prin aceeași istorie complicată: Imperiul Otoman, Balcanii, migrațiile, porturile, familiile mixte, mesele de sărbătoare și bucătăriile populare.

Ciorba de burtă este un exemplu perfect. Are nume diferite, tehnici apropiate și acea putere rară a mâncărurilor simple: adună în bol nu doar ingrediente, ci și orgolii. Iar când mâncarea devine patrimoniu, rețeta nu mai este doar rețetă. Devine declarație.

Și România are propria ciorbă de burtă

Pentru publicul românesc, disputa are și un farmec aparte. Ciorba de burtă este una dintre cele mai recognoscibile supe din restaurantele românești, servită cu smântână, usturoi, oțet și ardei iute. Tocmai de aceea, conflictul Grecia-Turcia arată cât de greu este să pui granițe clare între mâncăruri care au călătorit prin regiune timp de generații.

Până când UNESCO va spune, dacă va spune ceva, un lucru rămâne sigur: ciorba de burtă continuă să fie mai mult decât un preparat. Este test de gust, semn de apartenență și, iată, motiv de diplomație fierbinte. Clara DIMA