Povestea nespusă a Sfântului Ierarh Dionisie și o zi cu semnificații profunde

Pe 17 septembrie, calendarul ortodox îi pomenește pe Sfântul Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe Ismail, și pe Sfânta Muceniță Sofia, împreună cu fiicele ei: Pistis, Elpis și Agapi.

Data de 17 septembrie aduce în atenția credincioșilor două povești de credință diferite, dar la fel de puternice. Una vorbește despre un episcop basarabean care a slujit comunitatea românească într-o perioadă dificilă. Cealaltă prezintă o mamă și cele trei fiice ale sale, care au rămas statornice în credința creștină.

Drumul tainic al unui ierarh din Basarabia

Sfântul Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe Ismail, rămâne una dintre figurile importante ale vieții bisericești basarabene din prima jumătate a secolului trecut. A fost și unul dintre cei care au susținut formarea statului național român. Este pomenit în fiecare an pe 17 septembrie.

Numele său la naștere a fost Dimitrie. S-a născut în 1868 în satul Badar, Republica Moldova. La vârsta de 15 ani, pe 28 noiembrie 1883, a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni, aproape de Chișinău.

Aici a început viața monahală, trecând treptat prin toate etapele. În 1890 a devenit rasofor, iar în 1899 a fost tuns în monahism, primind numele Dionisie. În 1900 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1904 a devenit ieromonah.

Prin felul său de a fi și modul în care a slujit, Dionisie a fost remarcat în comunitatea monahală. În 1908 a fost ales stareț al Mănăstirii Suruceni. Pentru cei din jur, era nu doar un monah muncitor, ci și un om care înțelegea nevoile timpului.

Mai târziu, rolul său a devenit și mai important. În mai 1918 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Pe 22 iulie 1918 a fost ales Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura de Ismail, fiind hirotonit la Catedrala Mitropolitană din Iași.

În cuvintele Episcopului Veniamin al Basarabiei de Sud: „tânărul stareț a avut un rol important în afirmarea identității românești, în cunoașterea istoriei Bisericii din Basarabia și în realizarea idealului de unitate națională în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar și după.”

Un destin marcat de încercări și credință

În 1934, Dionisie a fost ales Episcop al Cetății Albe și Ismailului. A păstorit acolo până în 1940, într-o perioadă dificilă pentru Basarabia și românii din regiune. A fost o vreme plină de schimbări, iar grija sa pentru credincioși a rămas constantă.

După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, episcopul Dionisie s-a refugiat în țară. Între 1940 și 1941 a slujit în Episcopia Argeșului, apoi s-a întors la Mănăstirea Suruceni.

Sfântul Ierarh Dionisie a trecut la cele veșnice pe 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău. Această dată a rămas legată de pomenirea lui în calendar. Pentru cei care îi cunosc povestea, el este un exemplu de slujire, răbdare și credință.

Canonizarea Episcopului Dionisie Erhan a fost inițiată de Episcopia Basarabiei de Sud. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea sa la 100 de ani de la alegerea ca arhiereu. Un detaliu aparte este că trupul său a fost găsit neputrezit în 2018, la lucrări de consolidare la Mănăstirea Suruceni.

Troparul, glas 1:

Din tinerețe ai slujit lui Dumnezeu cu smerenie, sufletul ți l-ai hrănit cu Sfintele Scripturi, iar prin rugăciune stăruitoare și viață virtuoasă, te-ai făcut lăcaș al darurilor Duhului Sfânt și ai fost vrednic păstor al românilor basarabeni. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Dionisie, îndrăznire câștigând către Hristos Dumnezeu, roagă-te pentru sufletele noastre.

Trei nume, trei virtuți care nu se uită

Tot pe 17 septembrie sunt cinstite Sfânta Muceniță Sofia și fiicele ei: Pistis, Elpis și Agapi. Numele lor amintesc de trei virtuți creștine esențiale: Credința, Nădejdea și Dragostea. Povestea lor vine din vremea împăratului Adrian, între anii 117 și 138.

Sfânta Sofia a rămas văduvă după nașterea celor trei fiice și le-a crescut în spiritul credinței creștine. Le-a învățat să trăiască credința zi de zi, nu doar să o cunoască din povești.

Domnitorul Antioh a auzit despre înțelepciunea și frumusețea fetelor. După ce a aflat că sunt creștine, i-a spus împăratului Adrian. Acesta a trimis oameni să le aducă la palat.

Sofia a mers cu fiicele sale, întărindu-le în credință. Împăratul a încercat să le convingă să aducă jertfă zeiței Artemida, dar ele au refuzat și și-au mărturisit credința în Iisus Hristos.

Din cauza refuzului, au fost supuse la chinuri și au primit moarte martirică. Sfânta Sofia le-a îngropat trupurile, iar apoi a trecut și ea la cele veșnice la mormântul fiicelor sale.

Cuvinte care rămân în sufletul credincioșilor

Pomenirea Sfintei Sofia și a fiicelor sale este păstrată și prin cântările bisericești. Troparul lor amintește de mucenicie, de credință și de drumul spre Hristos. Textul este scurt, dar are o semnificație aparte pentru credincioși.

Troparul, glas 4 (audio)

Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.

În aceste cuvinte, mucenițele sunt prezentate ca persoane care și-au păstrat credința până la capăt. Povestea lor impresionează, mai ales că este vorba despre copii și o mamă care le-a fost sprijin până la final. În tradiția creștină, ele sunt amintite pentru curaj și statornicie.

Numele celor trei fiice au o semnificație aparte. Credința, Nădejdea și Dragostea nu sunt doar cuvinte, ci devin parte dintr-o mărturisire dusă până la capăt.

În umbra altor nume mai puțin cunoscute

Calendarul ortodox amintește, pe 17 septembrie, și alte nume de sfinți. Aceste pomeniri arată bogăția spirituală a acestei zile. Unele nume vin din primele secole creștine, altele din locuri și timpuri diferite.

• Sf. Sfinții Mucenici Iraclid și Miron, episcopi în Cipru (sec. I)
• Sf. Sfințiți Mucenici Pilevs (Pelie) și Nil, episcopi în Egipt
• Sf. Muceniță Teodota din Pont
• Sf. Mucenici Lucia și Geminian
• Sf. Muceniță Agatolcia
• Sf. Muceniți Maxim, Teodot și Asclepiodota
• Sf. Mucenici Haralambie și Pandoleon
• Sf. Mucenici de la Katyn

Fiecare nume are o poveste de credință, chiar dacă nu toate sunt la fel de cunoscute. Ele stau alături de Sfântul Dionisie și de Sfânta Sofia cu fiicele sale, conturând o zi cu multe repere spirituale.

O zi care aduce împreună modele de credință

Ziua de 17 septembrie aduce în atenție exemple diferite de viață creștină. Sfântul Ierarh Dionisie este amintit ca păstor al românilor basarabeni și om al bisericii într-un timp greu. Sfânta Sofia și fiicele sale sunt pomenite pentru credința păstrată în fața încercărilor.

Aceste povești rămân vii pentru că transmit valori simple: credință, curaj, răbdare și dragoste. Pentru credincioși, ele nu țin doar de trecut, ci sunt repere pentru fiecare zi. Pe 17 septembrie, aceste nume sunt pomenite prin rugăciune și aducere aminte.