INCHIDE

Ucraina își mută combustibilul pe șinele din Suceava! Kievul pregătește rute noi prin România

Ucraina își mută combustibilul pe șinele din Suceava! Kievul pregătește rute noi prin România

România poate deveni una dintre marile porți de aprovizionare ale Ucrainei! Kievul anunță acorduri concrete pentru extinderea capacității rutelor feroviare și fluviale prin țara noastră, într-o mișcare menită să diversifice transportul combustibilului și să reducă dependența de rutele vulnerabile în război.

Anunțul vine direct de la Denys Shmyhal, ministrul Energiei al Ucrainei, după o reuniune privind situația pieței produselor petroliere. Oficialul de la Kiev spune că o atenție specială este acordată direcției românești, iar guvernele celor două țări lucrează deja la implementarea măsurilor convenite.

Deocamdată, Kievul nu a anunțat nici un volum exact de combustibil, nici un număr suplimentar de trenuri și nici o rută nouă care să intre imediat în exploatare. Este vorba despre creșterea capacității logistice a rutelor existente prin România.

Dar infrastructura românească este deja pregătită, cel puțin parțial, pentru o asemenea creștere a fluxurilor.

Vicșani – una dintre marile porți feroviare spre Ucraina

În nordul țării, Vicșani - Vadu Siret reprezintă una dintre conexiunile feroviare importante dintre România și Ucraina. Aici apare însă una dintre marile probleme ale transportului feroviar transfrontalier: ecartamentul diferit al rețelelor.

Marfa trebuie transbordată sau gestionată prin operațiuni specifice la frontieră, ceea ce poate influența timpul de transport și capacitatea de procesare.

Tocmai de aceea, România investește în această zonă. CFR a semnat contractul pentru electrificarea tronsonului Dărmănești - Vicșani - Frontieră, pe aproximativ 30,3 kilometri, proiect finanțat inclusiv prin mecanismul european destinat Coridoarelor de Solidaritate UE - Ucraina. Contractul are o valoare de aproximativ 117 milioane de lei fără TVA, iar unul dintre obiectivele declarate este creșterea capacității de tranzit.

Mai mult, în 2026 CFR a semnat și contractul pentru reabilitarea unui pod de pe aceeași linie, investiție de aproape 42 de milioane de lei fără TVA, cu obiectivul de a îmbunătăți condițiile de circulație și capacitatea de tranzit către frontiera ucraineană.

România devine o piesă importantă în noua hartă logistică a Ucrainei

Cu alte cuvinte, România își întărește exact infrastructura care ar putea fi solicitată suplimentar de noile fluxuri ucrainene. Mai multe trenuri înseamnă mai multă presiune pe frontieră, mai multe operațiuni de transbordare și o nevoie uriașă de infrastructură funcțională și rapidă.

Investițiile CFR pe relația Dărmănești - Vicșani - Frontieră sunt deja încadrate în proiectele europene ale Coridoarelor de Solidaritate UE - Ucraina, iar pagina oficială CFR indică în continuare proiectul Vicșani - Vadu Siret drept unul dintre proiectele CEF aflate în implementare.

Așadar, România devine o piesă importantă în noua hartă logistică a Ucrainei.

Iar dacă planurile Kievului vor fi puse integral în aplicare, trenurile cu marfă ucraineană ar putea deveni o imagine tot mai obișnuită pe liniile românești care duc spre frontieră, porturi și marile centre logistice.

Daniel BACIU