Ultima zi de școală pentru elevii clasei a VIII-a. Se pregătesc de Evaluarea Națională
Dimensiune font:
* mâine, elevii claselor a VIII-a încheie cursurile și intră în etapa emoționantă a examenului de Evaluare Națională * tot mâine este și ultima zi de înscrie la primul examen important din viața lor
Mâine este ultima zi de școală pentru elevii claselor a VIII-a. După încheierea cursurilor, ei intră oficial în linie dreaptă pentru Evaluarea Națională. Tot mâine este și ultima zi de înscriere la examenul național, iar elevii care nu și-au completat dosarul trebuie să o facă de urgență pentru a putea participa. În județul Iași, un număr de 7.662 de elevi sunt înscriși în clasa a VIII-a în anul școlar 2024–2025 și se pregătesc pentru acest moment-cheie din parcursul lor educațional.
Evaluarea Națională din acest an aduce o premieră absolută: elevii vor avea dreptul să-și vizualizeze lucrările corectate imediat după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de etapa contestațiilor. Această măsură oferă o șansă reală de a înțelege modul în care au fost punctate răspunsurile, evitând decizii bazate pe presupuneri.
„O noutate importantă este faptul că vizualizarea lucrărilor va fi posibilă după afișarea rezultatelor inițiale, nu doar după cele finale, cum era până acum. Elevii vor putea vedea exact cum au fost corectate lucrările și vor putea decide, în cunoștință de cauză, dacă merită să depună contestație”, a precizat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Totodată, oficialii din educație analizează posibilitatea ca, începând cu anii viitori, probele de competențe ale Bacalaureatului să fie susținute în timpul anului școlar, din cauza temperaturilor din ce în ce mai ridicate din perioada verii. Măsurile anunțate reflectă o direcție clară de modernizare, transparență și grijă pentru elevi, încurajând un proces educațional mai corect și mai adaptat realităților actuale.
Clara DIMA
Calendarul Evaluării Naționale 2025:
10–13 iunie: Înscrierea la Evaluarea Națională
13 iunie: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
23 iunie: Limba și literatura română – probă scrisă
25 iunie: Matematică – probă scrisă
27 iunie: Limba și literatura maternă – probă scrisă
3 iulie: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
4–5 iulie: Continuarea vizualizării lucrărilor și depunerea contestațiilor
6–9 iulie: Soluționarea contestațiilor
10 iulie: Afișarea rezultatelor finale
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau