Un arhitect din Iași sprijină cobza pe drumul ei spre patrimoniul UNESCO

* în timp ce dosarul pentru includerea cobzei în patrimoniul cultural imaterial al umanității se află în evaluare, la Comisia Parlamentară UNESCO de la București se poartă dialoguri decisive despre viitorul acestui instrument străvechi * alături de două instituții-cheie din Iași – Academia Română, Filiala Iași, și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași – arhitectul Bogdan Curelariu, membru al grupului „Noi și Vechi”, contribuie la promovarea cobzei și la reașezarea ei în centrul identității culturale românești

Există instrumente care par făcute pentru intimitatea unei case de la țară, pentru seri lungi și tihnite, nu pentru marile scene ale lumii. Cobza este unul dintre ele. Mică, rotundă, ținută aproape de inimă, ea a rămas multă vreme într-un colț al memoriei colective, prezentă mai ales în amintirile bătrânilor lăutari. Astăzi, același instrument își caută un loc pe harta simbolică a lumii: un dosar de nominalizare pentru includerea cobzei în patrimoniul cultural imaterial al umanității este în evaluare la UNESCO, iar România și Republica Moldova își asumă împreună această propunere.

Drumul nu este nici scurt, nici simplu. În spatele lui se află ani de documentare, întâlniri, descrieri tehnice și etnografice, dar și o componentă discretă, deopotrivă emoțională și strategică: felul în care povestea cobzei este adusă în spațiul public, astfel încât lumea să înțeleagă că nu vorbim doar despre un instrument vechi, ci despre o practică vie. Aici se așază, firesc, și contribuția unui arhitect ieșean, Bogdan Curelariu, membru al grupului Noi și Vechi, care a ales să pună umărul la promovarea dosarului și la readucerea cobzei în centrul atenției.

Format să lucreze cu structuri și proporții, obișnuit să construiască clădiri ori să salveze case vechi și să le redea vieții, Bogdan Curelariu a dus aceeași sensibilitate profesională înspre un alt tip de „arhitectură”: cea a unui sunet. Prezența sa în proiectele de promovare, în evenimentele artistice și în dialogurile purtate în jurul dosarului a făcut ca vocea cobzei să fie auzită nu doar în sălile de spectacol, ci și în spațiile în care se decid direcții de politică culturală.

Un arhitect are reflexul de a căuta structura ascunsă, proporția, echilibrul. În cazul cobzei, aceeași privire atentă s-a mutat asupra unei lumi sonore: asupra tehnicilor de interpretare, a repertoriului, a gesturilor prin care instrumentul este introdus din nou în circuitul cultural actual. Prin prezența sa în proiecte, prin energia investită în evenimente, prin colaborarea cu instituții și artiști, Bogdan Curelariu, membru al grupului Noi și Vechi, a devenit una dintre vocile coerente care au susținut, în mod constant, că locul cobzei nu este într-o vitrină, ci în mâinile oamenilor.

Cobza, în dialog la Comisia Parlamentară UNESCO

Ziua de 18 noiembrie, la Palatul Parlamentului, în Sala „Iuliu Maniu”, prinde această poveste într-un cadru simbolic puternic. Sub egida Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO – Comisia Parlamentară UNESCO –, are loc evenimentul „Natură și cultură românească la UNESCO”: o zi de reflecție dedicată rolului României în protejarea patrimoniului natural și cultural al Munților Carpați și în consolidarea unui spațiu care adună, într-o singură respirație, peisaj, comunități, tradiții și sunete.

În acest context, două instituții ieșene joacă un rol esențial și merită numite limpede: Academia Română – Filiala Iași, prin Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași. Ele se numără printre actorii care au lucrat concret la dosarul cobzei și la promovarea lui – de la cercetare științifică și argumentare culturală, până la organizarea evenimentelor care fac vizibilă, pentru public, această moștenire.

Dosarul este în evaluare, iar decizia aparține unui for internațional. Între timp, România privește acest instrument cu seriozitate, îl așază cu grijă în fața lumii și își asumă responsabilitatea de a-l menține viu, indiferent de verdictul unei liste.

Maura ANGHEL