INCHIDE

Un ieșen cu permisul suspendat și cu o alcoolemie uriașă, coborât cu greu din mașină, în Dacia

Un ieșen cu permisul suspendat și cu o alcoolemie uriașă, coborât cu greu din mașină, în Dacia

* surprizele nu s-au oprit aici: în interiorul autoturismului au fost descoperite șapte pachete de țigări fără timbru de acciză * ieri, la Iași, 26 de conducători auto au rămas fără permise, după ce polițiștii i-au considerat periculoși pentru ceilalți participanți la trafic

Un șofer din Iași a fost prins într-o situație incredibilă: conducea deși avea permisul suspendat, iar alcooltestul a indicat o valoare uriașă. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost oprit de polițiștii Biroului Rutier pe bulevardul Dacia, iar testarea a indicat 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările au scos imediat la iveală și cea de-a doua problemă gravă: bărbatul nu avea dreptul să conducă, permisul său fiind suspendat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Și surprizele nu s-au oprit aici. În interiorul autoturismului au fost descoperite șapte pachete de țigări fără timbru de acciză, în total 140 de țigarete. Pentru această faptă, bărbatul a fost sancționat contravențional.

Cazul este unul dintre cele mai grave depistate în cadrul controalelor rutiere desfășurate la Iași.

În aceeași perioadă, polițiștii au scos din trafic 26 de conducători auto, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar 19 autovehicule au fost oprite din circulație și au rămas fără certificate de înmatriculare până la remedierea deficiențelor.

Nici în județ nu au lipsit situațiile-limită. La Țibănești, un tânăr de 23 de ani a fost prins la volan fără să dețină permis pentru vreo categorie de vehicule. La Răducăneni, un alt tânăr de 23 de ani conducea un ATV fără numere de înmatriculare, fără permis și cu 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat și transportul la spital pentru recoltarea probelor biologice.

În paralel, o acțiune dedicată indisciplinei pietonilor s-a soldat cu 121 de sancțiuni și amenzi de 45.897 de lei.

Dar cazul de pe bulevardul Dacia rămâne unul dintre cele mai grave: un șofer cu permisul suspendat s-a urcat din nou la volan, iar aparatul alcooltest a indicat 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Andrei TURCU