Un tânăr de doar 18 ani și-a pierdut viața într-un canal de lângă lacul Dumești
O nouă tragedie zguduie județul Iași la doar o zi după drama din comuna Mădârjac. Un tânăr în vârstă de numai 18 ani a fost găsit fără viață într-un canal din apropierea lacului Dumești, iar intervenția salvatorilor nu a mai putut schimba deznodământul cumplit.
Alarma a fost dată prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, după ce a fost semnalată prezența unei persoane în apă, în apropierea lacului Dumești.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași a mobilizat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, cu opt subofițeri, care au pornit spre locul indicat.
La sosirea echipajelor, scenariul sumbru s-a confirmat
Salvatorii au observat victima plutind la suprafața apei și au intervenit imediat pentru extragerea acesteia și aducerea la mal.
Din păcate, speranțele s-au spulberat în câteva momente. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost extrasă din apă fără semne vitale, iar echipajele medicale au constatat că prezenta semne certe de deces. În aceste condiții, nu au mai putut fi începute manevrele de resuscitare.
Cazul intră acum în atenția polițiștilor și a procurorilor, care vor stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Ancheta urmează să clarifice dacă este vorba despre un accident, o cădere accidentală în apă sau dacă există alte circumstanțe care au condus la decesul tânărului.
Autoritățile recomandă maximă prudență
Drama de la Dumești vine la foarte scurt timp după tragedia petrecută în comuna Mădârjac, unde un copil de 12 ani și-a pierdut viața într-un iaz, în ciuda eforturilor disperate ale echipajelor de intervenție. Cele două evenimente readuc în atenție pericolele reprezentate de acumulările de apă și canalele neamenajate, mai ales în perioada verii, când temperaturile ridicate îi determină pe mulți tineri să se apropie de aceste zone.
Autoritățile recomandă populației să manifeste maximă prudență în apropierea râurilor, lacurilor, canalelor și iazurilor și să evite orice activitate în locuri neamenajate sau nesupravegheate, pentru a preveni noi tragedii. Andrei TURCU
Subiecte asemanatoare
Niciun PUZ n-a mai ajuns la vot! 13 proiecte retrase, război deschis în Consiliul Local
Tramvaiul 7 își schimbă traseul!
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Țara care rămâne în tine după ce pleci. Larisa Faber, la FITPTI
750 de seniori vor fi sărbătoriți de Ziua Internațională a Vârstnicilor
Bursele studenților: alocarea națională s-a prăbușit în 2026
EXCLUSIV - România pregătește mii de locuri noi în penitenciare!
Un ieșen cu permisul suspendat și cu o alcoolemie uriașă, coborât cu greu din mașină, în Dacia
Din ce în ce mai multe solicitări SMURD pentru pacienți supraponderali
Laptop pentru viața de după centru, dar fără casă. Drama tinerilor care ies din grija statului
Iașul are paturi libere, dar studenții încă așteaptă o cameră
Euro a crescut cu 3,7% de la începutul anului
Guvernul Mureșan a picat! Criza politică se adâncește
Motorina s-ar putea scumpi de mâine cu 85 de bani pe litru! Cât ar costa un plin în Iași
Niciun PUZ n-a mai ajuns la vot! 13 proiecte retrase, război deschis în Consiliul Local
Tramvaiul 7 își schimbă traseul!
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Țara care rămâne în tine după ce pleci. Larisa Faber, la FITPTI
750 de seniori vor fi sărbătoriți de Ziua Internațională a Vârstnicilor
Rețeta zilei: pui cu gutui, gustul dulce-acrișor al toamnei
Bursele studenților: alocarea națională s-a prăbușit în 2026
EXCLUSIV - România pregătește mii de locuri noi în penitenciare!
Un ieșen cu permisul suspendat și cu o alcoolemie uriașă, coborât cu greu din mașină, în Dacia
Pensii în atenția Curții Constituționale și miza lunii octombrie
Cum adaptezi rutina copilului când programul de școală, teme și activități devine mai încărcat
Sărăcia energetică ascunsă care apasă tot mai multe familii
Din ce în ce mai multe solicitări SMURD pentru pacienți supraponderali
Ce nu știai despre o mașină electrică la mâna a doua cu mulți kilometri
Angajații pot da compania în judecată când apar aceste greșeli neașteptate la locul de muncă
Laptop pentru viața de după centru, dar fără casă. Drama tinerilor care ies din grija statului
Iașul are paturi libere, dar studenții încă așteaptă o cameră
Iașul își face propriul Disneyland acvatic: tobogane, zonă tropicală și piscine pentru toate vârstele
Iașul riscă să rămână fără autorizații de construire! 1 ianuarie 2027, data care poate bloca orașul
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
ANUNȚ LANSARE PROIECT INSTITUTUL DE CHIMIE MACROMOLECULARA „PETRU PONI”, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu CHEMICAL COMPANY SA, VANELLI SRL, UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD şi TERA& MTAS CONSULTING SRL, anunţă lansarea proiectului
Arhitectură contra fricii de dentist. Un proiect din Iași, finalist la Londra
Iașul a câștigat un parc de joacă prin votul comunității
Mutare-șoc la Ministerul Culturii! Andrei Apreotesei, directorul Ateneului din Iași, devine consilier al ministrului
Bucium - Socola, coșmarul care se prelungește: 13 minute în plus pentru un drum care deja sufoca Iașul
Dronele de război ajung tot mai adânc în România! Iașul, în zona de risc. Ce pregătește Armata
România, guvernată cu restul de la împărțire
Ziua Mondială Alzheimer 2026: Diagnosticul precoce poate schimba radical viitorul pacienților
SAFE devine coșmar juridic: A8 Iași–Ungheni și Suceava–Siret, lovite de decizii definitive
AUR deschide ușa către PSD! Peiu, mesaj direct pentru Grindeanu: „Dacă ne face o invitație, ne ducem să vorbim”
Biserica de lemn din Dobrovăț are nevoie urgentă de ajutor
Alertă la Chișinău: Moldova pregătește starea de urgență energetică și hidrologică. Nistrul pierde milioane de metri cubi de apă