Ziua Armistițiului
Cu ocazia Zilei Armistiţiului, la statuia generalului Henri Mathias Berthelot din curtea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” a avut loc, marţi, o scurtă ceremonie de comemorare. Evenimentul marchează 107 ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, un conflict soldat cu peste 30 de milioane de victime.
Primul Război Mondial a reprezentat prima mare criză a secolului XX şi primul semnal că istoria va supune omenirea unor încercări fără precedent. Deşi Armistiţiul din noiembrie 1918 a adus pacea, aceasta a fost fragilă, în contextul dorinţei de revanşă a statelor învinse şi al ascensiunii bolşevismului în Rusia.
Românii privesc evenimentele de acum un secol cu un amestec de împlinire şi dezamăgire. Împlinirea vine din faptul că, după sacrificiul eroic al armatei române, provinciile româneşti aflate sub trei imperii s-au unit, realizând visul României Mari, sprijinit decisiv de Franţa. Pe de altă parte, dezamăgirea provine din inconştienţa unor elite politice interbelice, care nu au anticipat provocările ce urmau să vină. „La mai bine de 100 de ani de la Armistiţiul din 1918, şi aproape 36 de ani de la Revoluţia din 1989, ne confruntam din nou cu provocări majore: trecutul este prea uţor uitat, iar manipularea şi dezinformarea câştiga teren. Acum mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate, luciditate şi vigilenţă. Ziua Armistiţiului nu este doar un moment de comemorare, ci şi o lecţie şi un avertisment că memoria şi vigilenţa sunt primele noastre arme pentru a proteja România şi comunităţile sale”, a transmis primarul Mihai Chirica. Laura RADU