INCHIDE

Ziua Poliţiei Locale sărbătorită în Bacău

La data de 21 mai, la nivel naţional se sărbătoreşte Ziua Poliţiei Locale. În Bacău, Poliţia Locală a organizează astăzi o „zi a porţilor deschise”, prilej cu care va fi aniversată pentru a doua oară Ziua Poliţiei Locale. Ziua se deschide cu vizita mai multor copii, continuă cu vizita oficialităţilor şi a colaboratorilor şi se vor înmâna diplome de merit acelor agenţi care s-au implicat şi au obţinut rezultate bune în activitate. Copii vor putea vedea maşinile poliţiştilor şi toată tehnica din dotare. Tot astăzi au loc şi finalele campionatelor de fotbal, şah, tir şi tenis de masă demarate la nivelul instituţiei. Ziua Poliţiei Locale a fost stabilită în anul 2011.
Paula Cristian

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK