Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
Președintele Nicușor Dan și avionul Spartan
Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, a dezvăluit care au fost costurile președintelui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan.
Într-o conferință de presă susținută miercuri, Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, a dezvăluit care au fost costurile președintelui Nicușor Dan pentru o deplasare la Paris cu aeronava Spartan.
„Referitor la costuri, am verificat punctual. Există două componente ale acestor costuri. Una este directă și, pentru zborul de la Paris de acum 4 săptămâni, când am zburat și eu cu domnul Nicușor Dan, iar costurile au fost de 6.720 de euro. Asta înseamnă combustibilul, taxele de aeroport și diurna piloților.
O a doua componentă este de costuri indirecte și înseamnă uleiuri schimbate, filtre, costuri de mentenanță etc. Dacă scoatem din ele amortizarea avionului, acestea rămân la 2.630 de euro pe ora de zbor.
Per ansamblu, penultimul zbor al președintelui Nicușor Dan cu aeronava Spartan la Paris a costat undeva la 30.000 de euro.
Ca o comparație, pe regimul fostei administrații prezidențiale, în anul 2023-2024, un zbor tot până la Paris a costat de 6 ori mai scump. Raportat la prețurile de atunci. Dacă s-ar indexa prețurile de atunci cu cele de acum, probabil că diferența ar fi mai mare“, a zis Radu Miruță.
„Aeronava nu a decolat de la Bucureşti spre Paris marţi seara, aşa cum a fost iniţial programat, pentru că starea meteo, condiţiile meteorologice de la Bucureşti, în momentul în care marţi seara ar fi trebuit să aterizeze, erau sub nivelul pentru care aparatul de zbor Spartan al Ministerului Apărării este dotat să aterizeze. Dacă plafonul de nor este sub 60 de metri şi dacă vizibilitatea este la sub 600 de metri, acest aparat de zbor nu poate ateriza, mai ales în condiţiile în care la bord este preşedintele României. Este un aparat de zbor configurat pentru misiuni militare, aterizează şi în condiţii meteorologice mai proaste decât cele de minimă siguranţă, însă nu se întâmplă lucrul acesta cu preşedintele la bord. De ce nu a plecat a doua zi imediat de dimineaţă? Pentru că starea aeroportului nu a permis decolarea. Avionul a fost pregătit, avionul nu are absolut nicio problemă, însă ninsorile, cu nevoia de degivrare, cu capacitatea aeroportului de a degriva şi a elibera pista de zăpadă, nu au permis rulajul pe pistă“, a mai spus Radu Miruță.
Miercuri, avionul Spartan, având la bord delegaţia oficială, a reuşit să decoleze de la Paris în jurul orei 16:30, după două încercări eşuate în cursul zilei, din cauza ninsorii. Delegaţia oficială şi jurnaliştii care l-au însoţit pe preşedinte ar fi trebuit să revină la Bucureşti marţi seara
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Sprijin financiar pentru iarnă și cine ar putea beneficia de el?
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
Noi alianţe pentru energie între Ucraina și România deschid perspective neașteptate
Băsescu a găsit vinovații pentru dezastrul din România: Daddy, Ciucă și Ciolacu
Marea greșeală a lui Ilie Bolojan, conform lui Claudiu Năsui: A tras la țintă, dar nu la cea care trebuia
Fumul și bucata de Cer
Noi licitații publice pentru închirierea locurilor de parcare
Reglări de... conturi în universitățile ieșene
Toaletele la preț de garsonieră, înlocuite cu toalete la preț de... autoturism nou!
Bebeluşul transferat de la Vaslui la Iaşi a murit în spital
Capsula generației Z, așezată în burta calului lui Ștefan cel Mare
În satele Iașului nu există niciun cabinet stomatologic școlar
E nevoie de un miracol. Ce se întâmplă cu gazonul din Copou înaintea meciului cu Olimpia Satu Mare
Trei proiecte gigant ale Iașului, prăbușite între birocrație, procese și austeritate
Părintele Calistrat de la Vlădiceni, amendat cu 5000 de lei pentru discriminare
WhatsApp mesaje șterse: ce trebuie să știi din start
Te-ai întrebat vreodată de ce se numesc Țările de Jos astfel? Iată de unde vine denumirea!
Anul Nou Chinezesc începe azi, 17 februarie. Intrăm în Anul Calului de Foc, un ciclu rar, cu accelerația la podea
Ieșeanul Iulian Dascălu construiește o centrală hidroelectrică în Bicaz: proiect sub munte și lac artificial de 20 de hectare
Descoperă Mod Turbo X3D 2.0 într-un design inedit de la Gigabyte
Alifia cu rețetă veche care ascunde un secret din mănăstiri
Cu o lună înaintea barajului cu Turcia, Mircea Lucescu a luat decizia
Ciprian Ciucu crește de opt ori prețurile chiriilor din patrimoniul Capitalei: Este treaba mea ca primar să soluții de finanțare
Drumul spre Washington, mai complicat decât pare - De ce nu poate zbura Nicușor Dan cu Spartanul în SUA Autor: Florin Pușcaș Publicat: 17-02-2026 10:34 Article thumbnail Sursă foto: Facebook Distribuie articolul Facebook Icon X Icon Telegram Icon WhatsA
Amețeala: cauze și remedii – esențialul pe scurt
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Potop pe A7, după inaugurare!
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Un fost geniu al muzicii aleargă dezbrăcat pe străzi și terorizează locuitorii unei comune din Iași. Bărbatul ar avea probleme de sănătate
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Potop pe A7, după inaugurare!
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Economie
Satele Iașului se golesc: Corcodel a ajuns la 36 de locuitori
Curentul, campionul scumpirilor la început de an: inflație 9,6% în ianuarie 2026
PPC Energie aduce siguranță energetică în casele clienților cu echipamente UPS
Datele economice negative au depreciat ușor leul
Bitcoin la bancomat în Iași: cine cumpără crypto cu numerar în Moldova și de ce
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB
SOCIAL
Descoperă Mod Turbo X3D 2.0 într-un design inedit de la Gigabyte
Alifia cu rețetă veche care ascunde un secret din mănăstiri
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
