De 33 de ani nu s-a mai întâmplat asta! Cel care conduce Transnistria din umbră a inclus postul public de televiziune Moldova1 în rețeaua de cablu
De 33 de ani nu s-a mai întâmplat asta! Postul public de televiziune „Moldova 1” poate fi urmărit și în Transnistria. Cel mai mare operator de cablu din regiune, IDC, controlat de controversatul Victor Gușan, a inclus în grila sa „Moldova 1”.
Deputatul Parlamentului R. Moldova, Roman Roșca, a postat o poză pe Facebook cu o imagine surprinsă de un telespectator din Tighina. Ulterior, pe rețelele de socializare au apărut imagini similare postate de locuitori ai orașului Tiraspol.
Este pentru prima dată de la independență încoace când postul public de la Chișinău poate fi urmărit fără impedimente în stânga Nistrului.
„Ieri, după aproape 33 de ani de absență, a reapărut Moldova 1 în raioanele de este ale R. Moldova. Sperăm să reluăm un dialog normal cu cei de la Tiraspol, pe care l-am așteptat de multă vreme. Până la urmă, orice criză într-adevăr poate să ne conducă și spre găsirea unor soluții care să fie de durată”, a declarat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Acest lucru s-a întâmplat după ce Uniunea Europeană, la solicitarea autorităților R. Moldova, a adus în regiune lumină și căldură, după o lună de frig și întuneric, urmare a sistării de către Federația Rusă a livrărilor de gaze spre Transnistria.
„Difuzarea postului public de televiziune Moldova 1 în stânga Nistrului este importantă pentru diversificarea surselor media disponibile locuitorilor din regiune. Vom continua să lucrăm ca toți cetățenii în R. Moldova să aibă acces la informații obiective și de interes public, inclusiv despre faptul că anume UE a transmis gaz umanitar în regiune”>, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Amintim că „Gazprom” a sistat livrarea gazelor în Transnistria pe 1 ianuarie 2025. Astfel, cetățenii au rămas în totalitate fără căldură și fără lumină în orele de vârf. La finele lunii ianuarie, Uniunea Europeană a alocat un ajutor de urgență de 20 de milioane de euro pentru cetățenii din Transnistria, care a permis reluarea livrărilor de gaze în regiune.
Totodată, UE a mai anunțat ieri un alt ajutor de 60 de milioane de euro pentru cetățenii din stânga Nistrului.
„UE vine cu o ofertă suplimentară de a aloca 60 de milioane de euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii până la mijlocul lui aprilie. Asta ar acoperi 70% din consumul social pe care l-au avut până la criză. Dar asistența va fi condiționată de câteva lucruri pe care trebuie să și le asume regiunea transnistreană. Astfel, Tiraspolul trebuie să întreprindă acțiuni concrete prin care se respectă drepturile omului și libertățile fundamentale în regiune, și care trebuie convenite cu Guvernul R. Moldova până a fi valorificat ajutorul. De asemenea, Tiraspolul trebuie să actualizeze treptat tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune. Companiile mari care exportă produse vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie. Totodată, trebuie să fie excluși consumatorilor industriali cu consum mare de energie din pachetul de sprijin”, a declarat marți, 4 februarie, premierul Dorin Recean.
Victor Gușan este fost ofițer KGB și controlează peste 60% din teritoriul Transnistriei. El este patronul clubului de fotbal Sheriff Tiraspol.
Subiecte asemanatoare
Scandal fără precedent în PNL!
Grindeanu acceptă rotativa, dar pune o condiție clară: „PSD trebuie să dea primul premier”
Nicușor Dan i-a închis ușa lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan: „Este o certitudine că un nou Guvern nu trece de Parlament”
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, propus prim-ministru
Război total pentru Palatul Victoria! PSD și USR își aruncă acuzații dure, iar România rămâne fără Guvern
Grindeanu vrea fotoliul de premier: „PSD joacă singur și nu cere voie nimănui!”
Se conturează varianta unui guvern minoritar, iar președintele cere accelerarea negocierilor
George Simion ridică miza: „Fără AUR nu se poate forma un guvern”
PNL și PSD merg la consultări pentru desemnarea unui nou premier
Horoscopul zilei de joi, 9 iulie 2026
Comisia Europeană dă România în judecată pentru întârzierile la decontarea farmaciilor!
Primăria și Mitropolia au deblocat unul dintre cele mai așteptate proiecte din centrul Iașului
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Avantajele compartimentărilor inteligente de tip Studio+: Soluții de optimizare a spațiului propuse de Lapis Residence
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Atletismul ieșean domină România!
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Nevăzătorii vor traversa mai sigur pe una dintre cele mai aglomerate artere ale Iașului
Baletul pe înțelesul copiilor, în culisele Operei Iași
Impact violent pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Tânără arestată după ce a păcălit două bătrâne din Iași prin metoda „Accidentul”
Mii de muncitori străini plătesc contribuții la sănătate, dar sunt refuzați la medic!
„Delta Urbană” prinde contur la Iași! Oază verde de peste 36 de milioane de lei
COMUNICAT DE PRESĂ MUNICIPIUL IAȘI privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „Reabilitare energetică corp clădire Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15”
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Iași, locul în care a răsunat întâia oară muzica de fanfară
Fetele de zece ale Iașului
Blocaj uriaș pe A7 și A8! UMB cere intervenția Guvernului după ce a rămas fără bitum
Lucrările pe autostrada de la Bacău la Pașcani s-ar putea bloca!
CSM Iași 2020 vrea locul Politehnicii, în Liga a II-a
Performanță de excepție. Iașul, pe podium la Brain Master Istanbul
Cum vor peste 3.000 de ieșeni să arate Bahluiul. Rezultatele consultării surprind!
Scandal fără precedent în PNL!
Poli Iași a murit! Trăiască CSM Iași 2020!
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Juponul cameristei și papionul de pe ceafa groasă
Corul de Copii al Operei Iași, 15 ani de aplauze
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Diamantul de la Poli Iași, pe radarul Superligii!
Economie
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Siguranța casei tale nu e opțională: verifică la timp instalația de gaz și centrala termică
Piața crypto a explodat! Românii au miliarde în conturi
Patru afaceri creative, chemate să reactiveze strada Cuza Vodă
Iașul devine capitala electricienilor din România!
Rabla 2026 la Iași. Județul are peste 265.000 de autoturisme
SOCIAL
Doneaza pentru Sara! Noi punem suflet!
DGASPC Iași caută psihologi pentru copiii vulnerabili
România vulnerabilă: sute de mii de oameni depind de ajutor alimentar
Siguranța casei tale nu e opțională: verifică la timp instalația de gaz și centrala termică
Lovitură pentru sistemul de pensii! Românii ar putea investi fără să mai plătească impozit
Dintre copiii români care au beneficiat de educație digitală, 41% au înregistrat progrese importante în alfabetizare digitală și gândire critică
Ultima Ora