Doboş: „Autostrada Iaşi - Tg Mureş aduce beneficii naţionale şi internaţionale”
Deputatul Anton Doboş a susţinut marţi în Camera Deputaţilor o declaraţie pe tema autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.
„Am susţinut cu toată convingerea urgentarea proiectului şi mi-am exprimat speranţa că şi colegii parlamentari din alte regiuni ale ţării vor sprijini proiectul nostru, pentru că autostrada aduce beneficii naţionale şi internaţionale”, a spus parlamentarul. Deputatul a precizat că în ultimele zile a participat la mai multe conferinţe care au avut ca obiectiv sprjinirea proiectului de construcţie a autostrăzii care să lege Moldova de Transilvania.
„M-am bucurat că la aceste întâlniri au participat, pe lângă autorităţile locale şi parlamentarii din Iaşi, oficiali din mai multe judeţe ale Moldovei care au înţeles că trebuie să facem front comun, indiferent de culoarea politică, pentru a obţine demararea acestui proiect de importanţă vitală pentru întreaga regiune a Moldovei. Au participat, de asemenea, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile care au adus argumente solide pentru susţinerea acestui proiect. La aceste întâlniri s-au prezentat foarte multe argumente obiective în favoarea construirii autostrăzii, dar un subiect care mi se pare foarte important nu s-a discutat şi, de aceea, as vrea să insist eu acum. Principalele argumente despre care s-a discutat: dezvoltarea socio-economică a regiunii, crearea de locuri de muncă, reducerea decalajelor dintre regiunile României, sprijinirea mediului de afaceri, c reşterea atractivităţii regiunii pentru investiţii. Nu în ultimul rând, autostrada va fi un sprijin concret pentru parcursul european al Republicii Moldova.Eu vreau să mai atrag atenţia asupra unui efect dramatic al lipsei autostrăzilor: numărul foarte mare de pierderi de vieţi omeneşti determinate de accidentele rutiere. Ultimul studiu al Comisiei Europene despre sănătate publică arată că România este statul UE cu cele mai multe decese cauzate de accidentele în trafic. De patru ori mai mulţi români decât britanici mor anual în trafic.”
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
![]()
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
