Ion Cristoiu, după anunțul autosuspendării lui Crin Antonescu: Ciolacu va candida la prezidențiale!
Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat, sâmbătă seara, anunțul-bombă de pe scena politică făcut de Crin Antonescu, candidatul unic al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale.
Cristoiu a explicat ce se ascunde în spatele acestui anunț, subliniind că decizia de a-l pune candidat pe Antonescu a fost una „făcută pe picior”, dar și o „ciudățenie”. În plus de asta, el a susținut că, prin această candidatură, liderii coaliției au vrut doar să arate că sunt uniți.
Ion Cristoiu a lansat, la rândul său, un scenariu-bombă legat de următorul candidat pe care coaliția l-ar putea arunca în cursă, în persoana liderului social-democrat, Marcel Ciolacu.
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a anunțat că se autosuspendă din postura de candidat la prezidențiale din partea coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități, a scris PUTEREA.
El s-a declarat nemulțumit de lipsa motivelor privind suspendarea alegerilor și a anunțat că a suspendat unilateral acordul prin care a fost numit candidat.
Antonescu lasă totuși ușa deschisă către „băieții” care l-au propus: „Băieți, dacă vreți, mă căutați”.
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației și aspirant la o candidatură pentru președinția României, a avut și el o reacție fermă sâmbătă seară, după ce Crin Antonescu a anunțat „suspendarea” pentru moment a candidaturii sale la alegerile prezidențiale.
Spre deosebire de Ion Cristoiu, Daniel Funeriu a luat în serios demersul liderilor coaliției de la guvernare.
„Partidele care i-au pus chipiu și fluierișcă de candidat au ales prost. Am spus din primul moment acest lucru și, iată, realitatea mi-a dat dreptate. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta; ar însemna să avem expuse în vitrina politică moaștele «sfântului» USL”, a scris Funeriu pe Facebook.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!