INCHIDE

Primarul staţiunii Sinaia a fost victima unui accident rutier

Primarul staţiunii Sinaia a fost victima unui accident rutier

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost rănit în urma unui accident rutier soldat cu patru victime care s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 03,45, cu privire la faptul că pe Drumul Naţional 1, în afara municipiului Ploieşti, s-ar fi produs un accident rutier. Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bucureşti către Braşov, la un moment dat, din motive care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu sensul giratoriu, ulterior, răsturnându-se pe plafon", informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

În urma evenimentului, au fost răniţi şoferul, dar şi trei pasageri de 23, 32 şi 56 de ani, victimele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Surse apropiate anchetei au precizat, pentru AGERPRES, că în autoturism se afla şi primarul de la Sinaia, Vlad Oprea.

În urma evaluării medicale efectuate de la faţa locului s-a stabilit că acesta a suferit escoriaţii la nivelul feţei, prezentând dureri la umăr şi piept, probabil din cauza centurii de siguranţă, şi atac de panică, au declarat, pentru AGERPRES, sursele citate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!