Pacienții cu dizabilități, expuși unui risc major de sănătate din cauza deciziilor legislative
O decizie recentă a Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților a generat îngrijorări majore în rândul specialiștilor și pacienților, punând în pericol accesul persoanelor cu dizabilități la servicii medicale de calitate. Aceasta vine ca urmare a deciziei de a restrânge rolul medicilor specialiști în Medicină Fizică și Reabilitare, în favoarea fizioterapeuților care nu au o pregătire echivalentă în domeniul sănătății.
Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM) atrage atenția că această măsură subminează grav siguranța pacienților cu dizabilități, principalii beneficiari ai serviciilor de reabilitare medicală. În prezent, decizia medicală este transferată către fizioterapeuți, mulți dintre aceștia având studii de licență în Educație Fizică și Sport, și nu în domeniul sănătății. Potrivit prof. dr. Mihai Berteanu, președintele SRRM, medicul specialist în reabilitare are o pregătire de 11 ani, care îl califică pentru a prescrie programe complexe de reabilitare. „Cum putem lăsa pacienții cu dizabilități pe mâna unui fizioterapeut cu doar trei ani de studii?”, întreabă prof. dr. Berteanu.
Deși fizioterapia este o componentă importantă în procesul de reabilitare, aceasta este doar o parte a tratamentului. Fizioterapeuții sunt specializați în elaborarea planurilor de exerciții fizice terapeutice, însă aceste planuri trebuie să fie realizate sub îndrumarea unui medic specialist, care stabilește obiectivele generale și individuale ale tratamentului.
Argumentele specialiștilor, ignorate
SRRM face un apel urgent către deputați să revizuiască decizia Comisiei pentru Sănătate și să adopte amendamentele propuse de Senatul României pentru articolele 244 și 238 din Legea nr. 95/2006. „Este momentul să decideți dacă veți fi protectorii persoanelor cu dizabilități sau dacă veți permite restrângerea accesului acestora la servicii medicale de calitate. Decizia Comisiei implică nu doar riscuri medicale majore, ci și o creștere semnificativă a costurilor pentru sănătate”, avertizează prof. dr. Berteanu.
În ciuda unui memoriu detaliat înaintat Comisiei pentru Sănătate (nr. 344/30 august 2024), care detaliază implicațiile acestei decizii, argumentele SRRM au fost trecute cu vederea. Modificările respinse de Comisie vizau ajustări esențiale ale legislației din domeniul sănătății, care ar fi protejat persoanele cu dizabilități de riscuri suplimentare și ar fi asigurat continuitatea serviciilor de reabilitare medicală.
Societatea Română de Reabilitare Medicală subliniază importanța protejării drepturilor și siguranței persoanelor cu dizabilități. Deciziile legislative trebuie să fie luate în interesul pacienților, nu să le afecteze negativ accesul la tratamentele necesare. Deputații sunt chemați să reflecteze asupra consecințelor deciziilor lor și să ia măsuri pentru a preveni o criză de sănătate publică.
Dan DIMA
Subiecte asemanatoare
Rapelul anti-COVID ar putea ajuta în viitoare pandemii
Cireșele amare, beneficii pentru bolnavii de gută
Nu îți place zâmbetul tău de ani de zile? La Giadent Smile din Sibiu există o soluție pentru asta
Tot mai multe farmacii, tot mai puțini farmaciști
Guvernul, obligat să pună în aplicare legea care poate salva mii de pacienți
5 sfaturi pentru un început de zi caniculară
EMA dă undă verde pentru șase tratamente noi
Celulele inimii care pot deschide drumul regenerării
Cinci trucuri simple pentru un somn mai liniștit
Top 10 legume care ne mențin mereu în formă
Cum alegem cel mai bun SPF. Ghidul verii pentru piele
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Bancul Zilei
Trei perechi românești în sferturile probei de dublu la Concord Iași Open
Horoscopul zilei de joi, 9 iulie 2026
Comisia Europeană dă România în judecată pentru întârzierile la decontarea farmaciilor!
Primăria și Mitropolia au deblocat unul dintre cele mai așteptate proiecte din centrul Iașului
Zeci de milioane de lei pentru zeci de cămine culturale goale
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Se semnează contracte pe A8, dar nu cele pe care le așteaptă ieșenii
Avantajele compartimentărilor inteligente de tip Studio+: Soluții de optimizare a spațiului propuse de Lapis Residence
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Atletismul ieșean domină România!
Medicii rezidenți din Iași primesc, în premieră, o voce oficială
Zeci de copii și tineri din cinci țări aduc tradițiile lumii la Iași
Nevăzătorii vor traversa mai sigur pe una dintre cele mai aglomerate artere ale Iașului
Baletul pe înțelesul copiilor, în culisele Operei Iași
Impact violent pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Tânără arestată după ce a păcălit două bătrâne din Iași prin metoda „Accidentul”
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Iași, locul în care a răsunat întâia oară muzica de fanfară
Fetele de zece ale Iașului
Blocaj uriaș pe A7 și A8! UMB cere intervenția Guvernului după ce a rămas fără bitum
Lucrările pe autostrada de la Bacău la Pașcani s-ar putea bloca!
CSM Iași 2020 vrea locul Politehnicii, în Liga a II-a
Performanță de excepție. Iașul, pe podium la Brain Master Istanbul
Cum vor peste 3.000 de ieșeni să arate Bahluiul. Rezultatele consultării surprind!
Scandal fără precedent în PNL!
Poli Iași a murit! Trăiască CSM Iași 2020!
Luptă la baionetă pentru funcția de premier! PSD și Mureșan schimbă acuzații explozive
Juponul cameristei și papionul de pe ceafa groasă
Corul de Copii al Operei Iași, 15 ani de aplauze
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Mii de medici și asistenți medicali vor fi angajați în perioada următoare!
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Autostrada Unirii - UMB pregătește invazia utilajelor pe tronsonul cu 19 tuneluri și 63 de viaducte
Joburi de vară pentru tineri: retail, HoReCa și call-center
ZOO PARK AJUNGE LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
Consultații gratuite și screening la IRO Iași, din iulie
Se semnează contractul pentru ultimul tronson din A8, spre Podul de la Ungheni
Piața caselor pe roți prinde viteză
Diamantul de la Poli Iași, pe radarul Superligii!
Economie
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Euro rămâne aproape de 5,23 lei
Siguranța casei tale nu e opțională: verifică la timp instalația de gaz și centrala termică
Piața crypto a explodat! Românii au miliarde în conturi
Patru afaceri creative, chemate să reactiveze strada Cuza Vodă
Iașul devine capitala electricienilor din România!
Invatamant
Liceu la Iași pentru diaspora. Înscrieri online la ISJ
Evaluarea Națională, după contestații: Iașul rămâne cu un singur elev de 10
Iașul va forma, în premieră, specialiști în ingineria aerospațială!
Elevii cer scurtarea vacanței de vară
Universitatea din Suceava se duce după studenți la Cernăuți și la Edineț!
Peste 1.700 de absolvenţi ai UMF Iaşi îşi iau rămas-bun de la studenţie
Ultima Ora
IT-ul din Iași renunță la oameni pentru profit
Bancul Zilei
Trei perechi românești în sferturile probei de dublu la Concord Iași Open