Cât ar trebui să fie salariul minim pentru un trai decent. O familie ar avea nevoie de 10.450 lei lunar
Creșterea salariului minim brut la 4.050 de lei de la 1 ianuarie nu satisface nici pe departe nevoile financiare ale românilor, dacă ținem cont de scumpirea costului vieții.
Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România au actualizat valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2024 (raportat la luna septembrie).
Potrivit acesteia, un adult singur are nevoie în prezent de 3.972 de lei pe lună pentru a se putea întreține, în condițiile în care salariul minim net este a um de 2.363 lei.
Lucrurile nu vor sta mai bine nici de la 1 ianuarie, după ce salariul minim brut va ajunge la 4.050 lei (2.430 lei net), un român având nevoie de încă 1.542 lei pe lună.
Recalcularea valorii coșului s-a realizat în baza indicilor de prețuri comunicați de Institutul Național de Statistică pentru luna septembrie 2024 raportat la luna septembrie 2023.
Traiul s-a scumpit cu aproape 5% într-un an
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii pentru luna septembrie 2024 este de 10.450 lei pe lună. Valoarea coșului pentru o familie de doi adulți și un copil este de 8586 lei pe lună, pentru o familie de doi adulți fără copii este de 6435 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3972 lei pe lună.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii a crescut în 2024 cu aproape cinci procente (4.7%) față de 2023, de la 9.978 lei/lună la 10.450 lei/lună.
Creșterea valorii totale a coșului de consum în acest an e determinată de creșterea costurilor pentru majoritatea capitolelor, cu excepția cheltuielilor cu locuința (cheltuielile cu utilitățile și întreținerea). Creșterile cele mai semnificative (peste 100 de lei pe lună în plus) au fost pentru alimentație și pentru achiziționarea unei locuințe.
Ideea unui coș minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supraviețuirii — adăpost, alimentație — coșul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educația, îngrijirea sănătății, transportul, comunicațiile, recreerea, precum și eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.).
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Zeci de mii de români cer legalizarea parteneriatelor civile
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
Administrator obligat de instanță să acopere un prejudiciu de 10 milioane de euro într-un dosar de insolvență
Vize SUA - Cetățeni din alte 12 țări trebuie să depună o garanție de 15.000 de dolari pentru viză
Cum afli dacă ești asigurat cu verificare simplă prin CNP? Iată tot ce trebuie să cunoști!
Totul despre pensia de urmaș în 2026. Cine beneficiază și care sunt condițiile de acordare
Schimbări în legislația jocurilor de noroc: registru unic și sancțiuni mai dure
Un copil din trei trăiește în lipsuri. România are cei mai săraci copii din Uniunea Europeană
PSD Iaşi acuză Consiliul Judeţean de lipsă de responsabilitate, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean / Un bebeluş şi un bărbat au murit înainte de sosirea echipajelor medicale