Florin Gardoș a spus câți bani are de recuperat de la Nordis: 'Sunt fraier?'. Fotbalistul nu vrea să mai audă de investiții în România
Florin Gardoș, unul dintre păgubiții în schema Nordis a vorbit despre banii pierduți în afacere. Fostul internațional a spus cum a fost convins să investească, dar și ce are de gând să facă în continuare.
Ca alți foști fotbaliști, Gardoș a decis să investească banii câștigați din sport în imobiliare. Din păcate însă, este unul dintre cei care și-a luat țeapă în schema Nordis. Acum, speră că va putea să-și recupereze investiția.
„Eu sper că nu am pierdut nimic. Suma pe care am investit-o eu se învârte undeva în jur de 110 de mii de euro. La masa credală am mai cerut niște sume care au reprezentat penalități și lucruri la care ei s-au angajat și nu le-au mai plătit, adică voi primit cam 150.000, însă cel mai important este să-mi recuperez banii.
Nu ai cum să anticipezi niciodată ticăloșia unui om. Nimeni nu cred că avea cum să anticipeze la începutul anului 2020 faptul că ei voiau să păcălească niște oameni”, a spus Florin Gardoș.
Gardoș a povestit și cum a fost convins să intre în această afacere. Fostul internațional mai spune că nu are de gând să-și mai investească banii în România. Deocamdată a cumpărat mai multe propietăți în Marea Britanie.
„Eu nu cred că au vrut de la bun început să păcălească lumea. Eu cred că s-a întâmplat ceva pe parcurs. Ei aveau foarte mulți bani. Când ai 180 de milioane poți să termini două clădiri fără probleme, dar cred că au intrat în bani. Am auzit prin București că aveau Rolls-uri, leasing-uri de sute de mii, avioane private, apartamente… a venit pandemia și asta i-a afectat, vânzările n-au mai fost la fel și cam asta a fost.
Sunt fraier? Deși nu cred! Oameni mari de afaceri au fost inșelați de Nordis. Apreutese a cumpărat 70 de apartamente, în jur de 5 milioane de euro. Sunt doi frați din Iași care au 170 de apartamente. Dacă ei au fost „țepuiți” și nu au știut, noi ceilalți ce să mai spunem?”, a mai spus fostul fotbalist.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Un gest simplu, un impact uriaș: copiii care ar putea vedea din nou marea
Povestea lui Matei Romaneț: când copilăria devine o luptă zilnică pentru fiecare pas
Peste 27.000 de copii români beneficiază de serviciile centrelor de zi pentru prevenirea separării copilului de famili
O mamă. O fetiță. Opt ani de luptă fără zi liberă.
S-a născut sănătos. După 5 zile, viața lui s-a schimbat pentru totdeauna
Zeci de mii de români cer legalizarea parteneriatelor civile
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
Administrator obligat de instanță să acopere un prejudiciu de 10 milioane de euro într-un dosar de insolvență
Vize SUA - Cetățeni din alte 12 țări trebuie să depună o garanție de 15.000 de dolari pentru viză
Cum afli dacă ești asigurat cu verificare simplă prin CNP? Iată tot ce trebuie să cunoști!