Grindeanu crede că Ciucă i-a suflat lui Bolojan cine sunt funcționarii care trebuie demiși: Dacă taie frunză la câini, să plece
Sorin Grindeanu avertizează că toate concedierile anunțate de Ilie Bolojan riscă să se transforme în procese dacă funcționarii respectivi nu sunt cu adevărat pile care taie frunza la câini. Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că probabil că Ilie Bolojan ştie exact câte persoane trebuie disponibilizate la Senat, având în vedere că această instituţie a fost condusă în ultimii 10 ani de liberali.
”I-o fi spus domnul Ciucă înainte" a afirmat Grindeanu. Social-democratul a adăugat că aceste reduceri de personal ar putea să se întoarcă împotriva lui Bolojan, deoarece cei disponibilizaţi îşi vor putea recâştiga posturile în instanţă, aşa cum s-a întâmplat la Consiliul Judeţean Bihor.
”Eu sper că a făcut o analiză foarte bună şi am încredere în domnul Bolojan că a analizat foarte bine, nu aşa, la grămadă. E şi în postura să aibă multe informaţii, având în vedere că, în ultimii 10 ani, cine a condus Senatul a fost de la PNL. Şi atunci probabil că ştia foarte bine câţi angajaţi sunt în plus. I-o fi spus domnul Ciucă înainte. Sunt convins că a făcut o analiză, nu la număr, că nu aşa se fac analizele, ci la ce lucrează oamenii şi dacă, şi sunt convins că lucrul ăsta l-a făcut, dacă taie frunze la câini, foarte bine că fac această reducere”, a declarat Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă va face reduceri de personal şi la Ministerul Transporturilor, Grindeanu a spus că va face acest lucru, dar ”nu la modul cu numere”.
Da, dar nu la modul cu numere, ca să dăm bine. Ştiţi, eu m-am întrebat ce s-a întâmplat în urmă cu 4 ani cu o reducere la Consiluul Judeţean Bihor. S-a făcut o reducere tot de vreo 200 de posturi. Ştiţi că 195 au câştigat procesul? Trei au renunţat, sau 5 au renunţat la proces şi ceilalţi 195 l-au câştigat. Ca să faci reduceri de acest tip, să nu fiu înţeles că nu susţin această acţiune, doar că dacă o faci pentru presă, ai reversul peste câteva luni, la fel cum a fost la CJ Bihor. Ei vor acţiona în judecată şi vor câştiga. Dacă nu le faci aşezat şi foarte bine şi bazat pe lege şi le faci la grămadă, să dai bine la presă, ţi se întorc în cap peste câteva luni”, a mai declarat Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a explicat că din 7 secretari de stat, vor rămâne patru la Ministerul Transporturilor.
”Ce pot să vă spun rapid. Din 7 secretari de stat am propus premierului să se reducă, să avem 4, urmând ca pe fiecare ramură în parte, să acoperim fiecare ramură de transport, rutier, feroviar, aerian şi naval, urmând în jos să se facă această evaluare. Eu sunt mulţumit de majoritatea colegilor cu care am lucrat în aceşti 3 ani. La Ministerul Transporturilor, nu aş vrea să trezesc invidia altor colegi din Guvern, se cam vede că s-a lucrat. Nu înseamnă că nu e loc de mai bine şi nu e loc de eficientizare în continuare. Nu fac reduceri de dragul de a reduce şi să fiu aplaudat de unii care se bucură că sunt oameni care alţii sunt daţi afară de la lucru. dacă sunt oameni de acets tip, voi face aceste reduceri”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Autorizațiile rezidențiale din Iași, în picaj. Scăderea este de 66%
Mii de bărbați află anual că au cancer de prostată. Boala ucide în tăcere
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Peste 8.300 de proiecte eliminate din listele CNI! Ce trebuie să facă primăriile pentru a le salva
Rețeta zilei: Plăcintă cu praz și brânză, rumenă și crocantă
Noul ministru al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, face pași pentru transferul de tehnologie ucraineană în România. O schimbare de abordare față de mandatul precedent
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor