În premieră mondială, România lansează un AI bullied
Pentru a evidenția impactul profund și adesea invizibil al bullyingului asupra copiilor, Salvați Copiii lansează campania „Vorbește cu ALEX”, primul experiment social care utilizează inteligența artificială pentru a simula transformările emoționale ale unui copil expus la bullying.
ALEX, un agent AI creat cu profilul unui copil de 9 ani – curios, vesel, pasionat de fotbal și jocuri video, cu o viață echilibrată și sprijin familial – a fost „hrănit” cu peste 5.000 de relatări autentice ale copiilor din școlile din România care au trăit experiențe de bullying. Pe măsură ce aceste experiențe au fost integrate în sistemul său, comportamentul lui ALEX s-a schimbat dramatic: de la deschidere și entuziasm la anxietate, retragere și tăcere. Chiar și pasiunile sale, cândva surse de bucurie, au devenit puncte sensibile, asociate cu umilințele trăite.
Campania desfășurată de Salvați Copiii în parteneriat cu Heist Industries aduce în prim-plan acest fenomen grav printr-o inițiativă care combină tehnologia cu empatia. Alex, copilul AI, a fost creat tocmai pentru a arăta, în mod vizibil și tangibil, cum poate fi transformat un copil de cuvintele celor din jur. „Când l-am terminat de configurat pe Alex ne-am gândit dacă un copil creat din coduri și algoritmi poate fi afectat atât de mult de cuvinte, ce se întâmplă cu un copil real, care simte frică, rușine și singurătate? Alex nu e doar un Agent AI, ci e o metaforă dureroasă a ceea ce trăiesc mulți copii în fiecare zi. Prin el, vrem să facem consecințele bullyingului tot mai greu de ignorat”, a declarat Radu Pilat – Creative Director, Heist Industries.
Acest experiment demonstrează clar cât de mare este influența negativă a bullyingului asupra unui copil. Datele colectate de Salvați Copiii arată că aproape jumătate dintre elevii români declară că au fost victime ale bullyingului – o creștere semnificativă față de 2016 (29%). Tot mai mulți copii asistă frecvent la scene de bullying în școală și online – 79% dintre respondenți spun că au văzut comportamente agresive în mediul digital. Mai grav, 27% dintre copii recunosc că, la un moment dat, au fost chiar ei agresori.
„Bullyingul se petrece departe de ochii adulților, este ascuns și este ținut ascuns de către copii pentru că nu au încredere că vor fi crezuți, sprijiniți. Copiii care trec prin situații de bullying, indiferent de rol, simt teamă, umilință, rușine. ALEX este un experiment dureros, dar necesar. Este o simulare a unui copil real care a devenit oglinda miilor de mesaje pe care copiii reali le primesc zilnic. Nimeni nu este imun la bullying, dacă un AI poate fi afectat atât de profund, este greu de imaginat impactul asupra unui copil. Copiii au nevoie de adulți responsabili în școli, în familii și în comunități, au nevoie ca acești adulți să creeze rețele de încredere și suport, mecanisme clare și simple de prevenire a bullyingului, nu mecanisme care amplifică teama și neîncrederea. Copiii au nevoie de siguranță și empatie pentru a învăța și a se dezvolta. Salvați Copiii oferă informare, sprijin emoțional și consiliere psihologică gratuită pentru copiii afectați de bullying”, atenționează și completează Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Campania a fost dezvoltată de către Heist Industries, agenția de creație și comunicare care a semnat conceptul creativ, având la bază experiența și expertiza echipei Salvați Copiii în domeniul prevenirii bullyingului. Inițiativa a fost realizată în parteneriat cu agenția de media Spark Media și casa de producție Factor Film. Componenta tehnică a fost asigurată de agenția Invergent, care a dezvoltat agentul AI, Alex.
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Drona care a survolat Iașul, un mister învăluit în secrete militare!
Urșii au invadat Vasluiul! 10 animale au fost identificate
Bancul Zilei
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Autorizațiile rezidențiale din Iași, în picaj. Scăderea este de 66%
Mii de bărbați află anual că au cancer de prostată. Boala ucide în tăcere
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor