Percheziții la medici vizați în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul „Pantelimon”
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii de la Serviciul Omoruri și sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat joi percheziții domiciliare la locuințele unor cadre medicale implicate în dosarul deceselor suspecte de la Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din Capitală.
În cadrul aceleiași acțiuni, au fost emise mandate de aducere pentru două cadre medicale, care urmează să fie conduse și audiate la sediul Parchetului Capitalei. De asemenea, procurorii urmează să audieze doi martori în cursul zilei de joi.
Potrivit unui comunicat oficial, activitățile vizează clarificarea circumstanțelor în care au survenit mai multe decese ale unor pacienți internați în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, în perioada 16 martie 2022 – 4 aprilie 2024.
Cazul a devenit public în vara anului trecut, când două doctorițe, Maria Miron și Mirela Păiuș, au fost arestate preventiv pentru omor calificat. Ele au fost însă eliberate de instanță după aproximativ două săptămâni de detenție. Ancheta a continuat, iar procurorii susțin că, în lunile martie și aprilie 2024, cele două ar fi redus brusc dozele de noradrenalină administrate unui pacient în stare critică, ceea ce a dus la decesul acestuia.
În rechizitoriul anchetatorilor se arată că, în 26 martie 2024, o primă tentativă de suprimare a vieții pacientului în vârstă de 54 de ani a fost împiedicată de intervenția unei asistente care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie. Ulterior, în 4 aprilie, același pacient a murit în urma unei manevre similare: reducerea dozei de la 20 ml/h la 1 ml/h, ceea ce a dus la instalarea unui stop cardio-respirator, declarat letal la ora 15:00.
Ancheta a fost deschisă în urma unui denunț formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul spitalului. Aceasta a declarat că, pe 10 aprilie, a fost contactată de o asistentă medicală care i-a relatat că, între 4 și 6 aprilie, pe secția ATI ar fi decedat aproximativ 20 de pacienți, ca urmare a reducerii drastice a dozelor de noradrenalină sau înlocuirii acestora cu ser fiziologic.
Cazul este în continuare în cercetare penală, fiind unul dintre cele mai sensibile dosare din sistemul sanitar românesc, cu acuzații care ridică serioase semne de întrebare cu privire la etica profesională și controlul medical în unitățile de terapie intensivă.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Un gest simplu, un impact uriaș: copiii care ar putea vedea din nou marea
Povestea lui Matei Romaneț: când copilăria devine o luptă zilnică pentru fiecare pas
Peste 27.000 de copii români beneficiază de serviciile centrelor de zi pentru prevenirea separării copilului de famili
O mamă. O fetiță. Opt ani de luptă fără zi liberă.
S-a născut sănătos. După 5 zile, viața lui s-a schimbat pentru totdeauna
Zeci de mii de români cer legalizarea parteneriatelor civile
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
Administrator obligat de instanță să acopere un prejudiciu de 10 milioane de euro într-un dosar de insolvență
Vize SUA - Cetățeni din alte 12 țări trebuie să depună o garanție de 15.000 de dolari pentru viză
Cum afli dacă ești asigurat cu verificare simplă prin CNP? Iată tot ce trebuie să cunoști!