Turismul montan, sub presiunea urșilor: Părinții ezită să-și trimită copiii în tabere, spun reprezentanții din Poiana Brașov
Prezența tot mai frecventă a urșilor în stațiunile montane pune presiune pe turismul din zonele alpine, afectând inclusiv planurile familiilor de vacanță sau deciziile părinților de a-și trimite copiii în tabere. Este un semnal de alarmă tras de Roxana Cojocea, președinta Organizației Patronale de Turism Poiana Brașov, care consideră că situația riscă să compromită sezonul de vară.
Potrivit acesteia, numeroși turiști ezită deja să își rezerve sejururi, de teamă, iar autoritățile întârzie să intervină eficient. „Odată cu venirea primăverii, apar și brândușele, dar și urșii. Din păcate, situația a scăpat de sub control în mai multe stațiuni montane și chiar în satele din zonă. Semnalele de alarmă le transmit de peste un an. Acum am ajuns într-un punct critic”, a declarat Roxana Cojocea pentru AGERPRES.
Ea a menționat că a făcut adrese oficiale către instituțiile statului, inclusiv către prim-ministru, cerând soluții concrete. „Urșii nu se mai tem de oameni, vânătorii nu mai există, iar câinii sunt ridicați rapid din zonele turistice. În aceste condiții, siguranța vizitatorilor e tot mai greu de garantat”, a spus Cojocea.
În ultima perioadă, părinții au început să întrebe dacă este sigur să-și trimită copiii în tabere organizate în zona Brașovului. „Cum să-i explici unei mame că trebuie să ia spray cu ursul și să stea nemișcată? Dacă un profesionist precum șeful Salvamont Predeal nu a putut evita un atac recent, ce șanse are un turist obișnuit?”.
Deși până în prezent nu au fost înregistrate atacuri directe asupra oamenilor în Poiana Brașov, incidentele au apărut sub forma accidentărilor cauzate de panică și a pagubelor produse autovehiculelor.
Pe lângă problema urșilor, lidera patronatului semnalează și alte dificultăți cu care se confruntă turismul din zonă, precum lipsa unui flux constant de turiști străini și concurența crescută din partea litoralului, unde capacitatea de cazare este mai ridicată, iar investițiile au devenit mai susținute în ultimii ani.
„Chiar dacă numărul turiștilor străini a crescut ușor, estimările noastre arată că abia atingem 14-15%, iar multe cazări se fac prin platforme private, greu de monitorizat oficial. În plus, piața de apartamente în regim hotelier – gen Airbnb – a crescut mult, dar multe unități rămân nedeclarate”, a explicat ea.
În ceea ce privește sezonul de iarnă recent încheiat, Cojocea a precizat că numărul mare de treceri prin turnichetele instalațiilor de cablu nu reflectă neapărat gradul de ocupare hotelieră, ci mai ales interesul localnicilor din Brașov, care au beneficiat de reduceri speciale. Totodată, taberele de copii și turiștii din stațiunile vecine – în special atunci când instalațiile din Sinaia sunt oprite din cauza vântului – au contribuit la supraaglomerarea din Poiană.
„În zilele de vârf, traficul spre Poiană a fost sufocant, iar parcarea din Poiana Mică, cu peste 400 de locuri, s-a dovedit insuficientă. Cozile de mașini ajungeau până la Belvedere”, a mai precizat reprezentanta patronatului hotelier.
În concluzie, Roxana Cojocea avertizează că, fără măsuri concrete și rapide din partea autorităților, turismul montan din România riscă să piardă teren în fața altor destinații mai sigure și mai bine gestionate.
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Bancul Zilei
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Autorizațiile rezidențiale din Iași, în picaj. Scăderea este de 66%
Mii de bărbați află anual că au cancer de prostată. Boala ucide în tăcere
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Peste 8.300 de proiecte eliminate din listele CNI! Ce trebuie să facă primăriile pentru a le salva
Rețeta zilei: Plăcintă cu praz și brânză, rumenă și crocantă
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor