Poli Iași debutează în Liga a doua împotriva Ceahlăului
* Poli Iași va debuta, pe 2 august, în Copou, împotriva Ceahlăului Piatra-Neamț * în etapa a doua, ieșenii se vor deplasa la Bacău, iar în runda a treia vor primi vizita celor de la Gloria Bistrița * în etapa cu numărul 4, Poli va întâlni , în deplasare, FC Voluntari, iar pe 29 noiembrie, la Sf.Gheorghe, va da piept cu Sepsi, două dintre principalele contracandidate la promovare * Iașul va încheia campionatul, în martie, 2026, la București, împotriva Stelei! * noul sezon al Ligii 2 se va încheia în mai 2026, cu barajele pentru promovare și retrogradare programate spre finalul lunii.
Poli va lupta pentru revenirea în SuperLigă, dar misiunea va fi una extrem de dificilă, având în vedere concurența acerbă, cu cel puțin cinci formații care și-au anunțat obiectivul similar.
Noua stagiune a ligii secunde prevede 21 de etape în sezonul regular, ulterior formatul deja-clasic cu play-off și două grupe de play-out.
Din motive financiare, două echipe - FCU Craiova și Gloria Buzău, nu vor lua startul în această ediție de campionat, acestea fiind înlocuite de CSC Dumbrăvița (care a pierdut barajul pentru menținere în Liga 2) și AFC Câmpulung Muscel, una dintre echipele retrogradate în Liga 3.
Nouă dintre participantele la competiție nu au drept de promovare (nu au o formă de organizare care să le permită asta) - CS Tunari (nou-promovată), CS Dinamo (nou-promovată), CSM Olimpia Satu Mare (nou-promovată), Gloria Bistrița (nou-promovată), CSA Steaua București, CS Afumați, CSM Slatina, CSC Șelimbăr, CSC Dumbrăvița.
Numărul putea fi chiar 11, dar FRF a aprobat două cesiuni de la cluburi de drept public către cluburi private – Corvinul vechi către noua societate Corvinul, respectiv Unirea Ungheni către AFC ASA Tg. Mureș.
În etapa a doua, ieșenii se vor deplasa la Bacău, iar în runda a treia vor primi vizita celor de la Gloria Bistrița. În etapa cu numărul 4, Poli va întâlni , în deplasare, FC Voluntari, iar pe 29 noiembrie, la Sf.Gheorghe, va da piept cu Sepsi, două dintre principalele contracandidate la promovare.
Iașul va încheia campionatul, în martie, 2026, la București, împotriva Stelei!
Prima etapă
FC Voluntari - Metalul Buzău
CSM Slatina - CS Gloria Bistrița
CS Afumați - FC Bacău
Poli Iași - Ceahlăul Piatra Neamț
CS Tunari - Steaua București
Concordia Chiajna - AFC Câmpulung Muscel
CS Dinamo București - CSC Dumbrăvița
ACSM Reșița - CSM Olimpia Satu Mare
FC Bihor Oradea - CSC Șelimbăr
ASA Târgu Mureș - Corvinul Hunedoara
Chindia Târgoviște - Sepsi OSK.
Cantonament fără eșec
Poli a încheiat cu un egal, scor 1-1, meciul de verificare contra formației kosovare FC Ferizaj, locul 5 în prima ligă din Kosovo, disputat în cantonamentul de la Bansko (Bulgaria). Golul ieșenilor a fost marcat de Ferhaoui, în minutele de prelungire ale primei reprize, însă adversarii au restabilit egalitatea în minutul 85.
Tehnicianul Tony da Silva a început partida cu următorul „11”: Cuciureanu - Offori, Seroni, Pojar, Alex Dumitru, Denis Ciobanu, Olaru, Ghindovean, Vlad Ilie, Ferhaoui, Istratie.
Pe parcursul meciului au intrat: Camara, Hrib, Iancu, Ștefanovici, Bruninho, Militaru și Ricardo Farcaș.
Imediat după fluierul final, delegația ieșeană a revenit în țară, cu autocarul.
Cantonament fără eșec: 3 remize și 2 victorii
Poli Iași încheie stagiul de pregătire din Bulgaria fără nicio înfrângere, un semnal pozitiv înainte de sezonul în care echipa își propune promovarea în SuperLigă.
Rezultatele înregistrate în cantonament:
Poli - FC Ferizaj (Kosovo) 1-1 (gol Ferhaoui)
Poli - SC Gjilani (Kosovo) 1-1 (gol Bruninho)
Poli - FC Sportist Svoge (Bulgaria) 1-0 (gol Bruninho)
Poli - FK Arkadag (Turkmenistan) 2-1 (goluri Camara și Ricardo Farcaș)
Poli - Metalul Buzău 0-0. Daniel LEONTE
Subiecte asemanatoare
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Fetele Iașului domină România! CS Politehnica, al 10-lea titlu național consecutiv la rugby feminin!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Asociația Maxwell a lansat la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iași ghidul „Comunicarea – Abilitate de Leadership", dedicat dezvoltării competențelor studenților
370.000 doze de vaccin antigripal, disponibile. 500.000 de doze vin abia în noiembrie
Decât să ne apere băieții noștri, mai bine aceia ai americanilor?
Zero lei pentru screeningul cancerului! Prevenția bolilor cronice rămâne fără finanțare
Iașul, vicecampion național la angajări!
La Iași, FILIT a adunat 40.000 de iubitori ai literaturii
Investiții românești de miliarde peste Prut! Bucureștiul promite sprijin companiilor din Moldova
Încă trei ani de șantiere! Primăria vrea să modernizeze trotuarele
„Numai să se facă!” Alexe îi cere lui Rogobete să preia Institutul Inimii de la Iași și să găsească banii pentru construcție
Școala ieșeană, la masă cu marii angajatori. Cine face parte din comitetul care leagă educația de piața muncii
Roman care se citește într-o noapte sau roman care cere răbdare: cum recunoști diferența înainte să cumperi
Doar două comune ieșene ar putea dispărea după reforma administrativă
Aur de investiție sau aur reciclat? Diferențe pe care merită să le cunoști
Bugetul Iașului, la raport. Peste 2,1 miliarde încasate, dar dezvoltarea orașului bate pasul pe loc
Cum pregătești garderoba celor mici pentru tranziția spre sezonul rece: Materiale și piese esențiale
A plouat cu note de 10 și în a doua zi a concursului pentru directorii de școli din Iași!
La Iași, copiii din familii vulnerabile vor putea face sport într-o școală socială susținută de Real Madrid!
Iașul devine centru regional pentru afacerile româno-britanice
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție
Limba română, sub lupa cercetătorilor din zece țări, la Iași
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Iașul angajează zeci de șoferi. Ce salarii oferă firmele
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Spitalele din Moldova scot la concurs un număr neobişnuit de mare de posturi pentru viitorii medici rezidenţi!
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Muraru anunță ce va face PNL de marți: partidul promite să urmărească fiecare decizie, numire și contract
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Continuă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Bolojan aruncă PNL în opoziție. Liberalii votează Guvernul, apoi își retrag oamenii din funcții
Luca Nicu G.R.L.
Apa caldă și căldura ar putea reveni în următoarele ore!
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Scoruri de coșmar în județeană!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Iaș„
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
AUTO
Ce oferte auto găsești la Lidl în această toamnă
Anvelopele de iarnă și detaliul care schimbă totul la începutul sezonului rece
Restricții pentru camioane în Ungaria anunțate pentru o zi cu reguli speciale
O nouă parcare schimbă regulile într-un cartier din Sectorul 6
Detaliile care pot schimba totul la alegerea unui ulei de motor Mercedes-Benz
XPENG ARIDGE Portavion Terestru aduce o inovație neașteptată la Paris și promite să schimbe drumul dintre șosea și cer
Timp liber
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Puerto Plata, Republica Dominicană: plaje, climă și ce poți vizita – ghid pentru o primă vacanță
Cele mai populare bonusuri la casino explicate