Ion Iliescu are cancer pulmonar. A trecut printr-o procedură medicală sub anestezie generală
Spitalul SRI a anunțat luni că fostul președinte Ion Iliescu (95 de ani) are cancer pulmonar și a trecut printr-o procedură medicală sub anestezie generală.
”În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, arată un comunicat oficial al Spitalului SRI.
Ion Iliescu a fost internat în spital în urmă cu o săptămână.
Iliescu a fost primul președinte al României după căderea regimului comunist. El este acuzat de procurori, în două dosare tergiversate de justiție timp de decenii, de crime împotriva umanității la Revoluția din decembrie 1989.
Comunicatul integral al Spitalului SRI:
În continuarea acțiunii de informare a opiniei publice în legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizăm următoarele:
În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică.
În cursul acestei dimineți, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” își reafirmă angajamentul de a comunica transparent informații de interes public pe acest subiect, cu respectarea reglementărilor în vigoare, dar, în același timp, precizează că singurele informații oficiale sunt cele cuprinse în buletinele de informare medicală transmise către opinia publică și publicate pe pagina de Facebook a spitalului.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de toată considerația!
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate