INCHIDE

Suma uriașă de bani găsită la Bogdan Peșchir, cel care i-ar fi donat bani lui Călin Georgescu

Suma uriașă de bani găsită la Bogdan Peșchir, cel care i-ar fi donat bani lui Călin Georgescu

 

DIICOT
DIICOT
 

Procurorii au găsit sume uriașe de bani în urma perchezițiilor făcute la Bogdan Peșchir, cel acuzat că i-ar fi donat lui Călin Georgescu în jur de un milion de euro. 

Procurorii Parchetului General, în colaborare cu Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, au descins în această dimineață la domiciliul lui Bogdan Peșchir, o figură controversată pe rețelele sociale. În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit criptomonede în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari, conform Antena3-CNN. 

Conform surselor judiciare, Bogdan Peșchir s-a arătat cooperant și a răspuns întrebărilor. Acesta ar fi furnizat  informații despre activitățile sale financiare. Până la această oră, perchezițiile continuă, iar suspectul urmează să fie audiat. Ancheta vizează mai multe infracțiuni grave, printre care coruperea alegătorilor, spălare de bani, fals informatic. 

SRI: Legături cu TikTok și donații suspecte

Potrivit unui raport al Serviciului Român de Informații (SRI), Bogdan Peșchir, utilizând contul "bogpr" pe TikTok, a realizat donații de peste un milion de euro către diverși influenceri. Documentele prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) relevă faptul că aceste fonduri au fost utilizate pentru promovarea unui candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. De altfel, o parte din plăți, în valoare de 381.000 de dolari, au fost efectuate între 24 octombrie și 24 noiembrie 2024, chiar și după încheierea campaniei electorale, conform declarațiilor oficiale TikTok.

Reprezentanții platformei au confirmat autorităților române că donațiile provin din contul identificat ca aparținând lui Bogdan Peșchir și că acestea au fost direcționate către utilizatori implicați în promovarea lui Călin Georgescu. Această implicare a devenit un subiect de dezbatere publică, fiind intens discutată în contextul verificării legalității finanțării campaniilor electorale.

 

Procurorii suspectează că Bogdan Peșchir ar fi obținut fondurile în mod ilegal, prin activități ilicite care includ operațiuni de spălare de bani. Potrivit comunicatului oficial emis de Parchetul General, există indicii că banii ar proveni din săvârșirea unor infracțiuni economice și financiare, fiind ulterior utilizați pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale.

"Perchezițiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanțarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Președinția României, prin utilizarea unor sume de bani despre care există indicii că ar putea proveni din săvârșirea unor infracțiuni", se arată în comunicat.

Un personaj cunoscut pe rețelele sociale

Peșchir este o figură binecunoscută pe TikTok, unde și-a construit o imagine de binefăcător prin donații generoase către influenceri. De-a lungul anilor, acesta a devenit o prezență constantă pe platformă. Totuși, anchetatorii investighează acum dacă aceste donații masive ascund activități ilicite.

Ancheta rămâne în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească proveniența exactă a fondurilor și să identifice toate persoanele implicate. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!