23 octombrie 2025 Istorie Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a oferit să înăbușe revoluția ungară cu armata română 

Anul 1956 a fost marcat de frământări profunde în blocul estic, iar ecourile acestora aveau să ajungă până la porțile Budapestei. Începând cu luna iunie, orașul Poznan din Polonia fusese scena unei revolte serioase, antisovietice, înăbușite ulterior cu brutalitate de către armată.

Proteste similare se declanșaseră și la Praga, în Cehoslovacia, precum și în Germania de Est, semnale clare ale unei nemulțumiri crescânde față de regimul impus de Moscova.  

În acest climat tensionat, studenții unguri, inspirați de vestea că polonezii plănuiau noi acțiuni de protest, au decis să-și arate solidaritatea. Această decizie a aprins scânteia a ceea ce avea să devină Revoluția ungară din 1956.

Un protest inițiat de studenți a atras rapid zeci de mii de oameni pe străzi, transformându-se într-o demonstrație masivă împotriva dominației sovietice. 

Însă speranțele de schimbare au fost spulberate pe 4 noiembrie, când tancurile sovietice au intrat în Budapesta, declanșând bătălii sângeroase în mijlocul orașului. Pe măsură ce confruntările se intensificau, mii de unguri au început să fugă în căutarea siguranței.

O parte semnificativă, aproximativ 180.000 de refugiați, a trecut granița în Austria, iar alți 20.000 au căutat adăpost în sud, în Iugoslavia, înainte ca granițele să fie complet închise. Dintre cei 200.000 de oameni care și-au părăsit casele, un sfert nu împliniseră vârsta de 20 de ani.

Austria s-a confruntat cu o criză umanitară fără precedent, având de gestionat un aflux neașteptat de mare de imigranți. Guvernul de la Viena a gestionat însă situația într-un mod remarcabil, mobilizând resurse și sprijin internațional.

În cele din urmă, 180.000 dintre cei 200.000 de refugiați au fost redistribuiți în 37 de țări de pe glob, printre care Statele Unite ale Americii, Canada, Republica Federală Germană, Australia și statele scandinave, primii 100.000 găsindu-și un nou cămin în primele zece săptămâni. 

Din nefericire, circa 10.000 de persoane au fost constrânse să se întoarcă în Ungaria din cauza unor impedimente administrative. În România, regimul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej a susținut ferm intervenția tancurilor sovietice la Budapesta.

Dej era iritat de aluziile repetate ale tovarășilor maghiari la o eventuală reevaluare a statutului Transilvaniei, considerând evenimentele din Ungaria ca având un caracter antiromânesc.

„Machiavelli din Carpați” se temea, de asemenea, că minoritatea maghiară din România, numărând aproape două milioane de oameni la acea vreme, ar fi putut fi tentată să urmeze exemplul Budapestei.

Exista și îngrijorarea că o Ungarie condusă de forțe pe care le eticheta drept „fasciste” ar fi putut emite pretenții teritoriale asupra Transilvaniei. 

Zelul lui Dej a fost evident încă din timpul discuțiilor purtate cu N.S. Hrușciov, care sosise la București pe 1 noiembrie pentru a se consulta cu liderii comuniști din România și Cehoslovacia.

La aceste discuții au participat, din partea română, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraș și Nicolae Ceaușescu, cel din urmă fiind responsabil la acea dată de Forțele Armate și Securitate.

Potrivit memoriilor sale, Hrușciov a consemnat cu satisfacție acordul românilor privind necesitatea unei intervenții urgente și decisive în Ungaria. Mai mult, Dej a mers până într-acolo încât a oferit implicarea militară a României.

Liderul sovietic a refuzat însă această ofertă, amintindu-le ironic românilor că aveau deja „experiență”, făcând trimitere la lichidarea Republicii Ungare a Sfaturilor din 1919. 

Hrușciov a subliniat contradicția: dacă în 1919 interveniseră pentru a opri un experiment bolșevic, în 1956 ar fi luptat pentru a-l susține. Pe lângă dramatismul evenimentelor din Ungaria, 23 octombrie este o dată marcată de diverse alte momente semnificative în istorie.

Spre exemplu, acum mai bine de două secole, în 1817, se năștea Pierre Larousse, cel care avea să devină un celebru pedagog și lexicograf francez.

Mai târziu, în 1877, se stingea din viață istoricul și filologul Alexandru Papiu Ilarian, o figură proeminentă a Academiei Române, iar în 1906, lumea artistică deplângea moartea lui Paul Cezanne, un pictor francez considerat precursor al artei secolului al XX-lea.

Pe această dată, în 1940, vedea lumina zilei Cornel Dumitrescu, un jurnalist român stabilit în SUA, cunoscut pentru colaborarea sa cu „Europa Liberă”.  

În 1957, dispărea poetul Mihai Codreanu, director al Teatrului Național din Iași și rector al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași, iar un an mai târziu, în 1958, scriitorul sovietic Boris Pasternak era distins cu Premiul Nobel pentru Literatură.

Mai recent, pe 23 octombrie 1998, se încheia parcursul actorului Silviu Stănculescu, celebru pentru rolurile sale cinematografice din producții precum „Mircea” și „Liceenii”.

Anul 2000 a adus o realizare regizorală inedită, Peter Stein prezentând o versiune integrală de 21 de ore a capodoperei „Faust” de Johann Wolfgang von Goethe, special creată pentru Expoziția universală Expo-2000 Hanovra.

Patru ani mai târziu, în 2002, se stingea Dan Costescu, co-fondator al ziarului „Lumea Liberă Românească”, o voce importantă a exilului românesc. Aceste evenimente diverse subliniază complexitatea și bogăția istoriei umane, adunate sub același calendar.