INCHIDE

Omul de afaceri care a sesizat DIICOT în cazul lui Călin Georgescu: „Am fost înșelat cu 1,1 milioane de euro”

Omul de afaceri care a sesizat DIICOT în cazul lui Călin Georgescu: „Am fost înșelat cu 1,1 milioane de euro”

Omul de afaceri Răzvan Leu, din județul Buzău, confirmă că el este persoana care a formulat, în ianuarie 2024, plângerea penală aflată la baza dosarului în care procurorii DIICOT îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Leu susține că ar fi pierdut peste 1,1 milioane de euro după ce i s-ar fi promis o finanțare externă de milioane de euro.

Într-o declarație transmisă luni, Răzvan Leu afirmă că l-a cunoscut pe Călin Georgescu în 2021 și că a avut încredere în planurile prezentate de acesta.

Potrivit omului de afaceri, suma de 1,1 milioane de euro ar fi fost achitată drept garanție pentru obținerea unei finanțări externe de 6 milioane de euro, destinată unor investiții în afaceri. Împrumutul nu s-ar fi concretizat, iar banii nu i-ar fi fost restituiți. „Am făcut acest demers dintr-un singur motiv: am pierdut peste un milion de euro, bani câștigați prin muncă, în urma promisiunii unei finanțări care nu s-a concretizat niciodată”, susține Leu.

Ce spune DIICOT despre mecanismul anchetat

Elementele prezentate de Răzvan Leu sunt în parte confirmate de comunicatul transmis luni de DIICOT. Procurorii spun că, începând din septembrie 2021, trei persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat și ar fi indus în eroare oameni de afaceri cu privire la posibilitatea obținerii unor finanțări externe, în schimbul unor garanții.

Potrivit anchetatorilor, o persoană vătămată ar fi fost convinsă că poate obține un credit de 6 milioane de euro, cu condiția depunerii unei garanții. Victima ar fi transferat astfel peste un milion de euro. Ulterior, sub pretextul majorării finanțării la 15 milioane de euro, ar fi fost transferați încă 100.000 de euro.

DIICOT indică un prejudiciu total de peste 1,1 milioane de euro. Ancheta vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

„Mi-au fost transmise ordine de plată falsificate”

Răzvan Leu susține că, după transferarea banilor, a primit documente despre care afirmă că ar fi fost falsificate și care ar fi creat aparența că suma urma să fie restituită.

Omul de afaceri afirmă că a încercat timp de mai mulți ani să recupereze banii pe cale amiabilă, fără rezultat.

El spune că nu are o miză politică în dosar și că obiectivul său este recuperarea prejudiciului. „Este o chestiune strict de justiție și de recuperare a unui prejudiciu”, a transmis Leu, precizând că respectă prezumția de nevinovăție a tuturor persoanelor implicate și că nu va comenta probele din dosar pentru a nu afecta ancheta.

Cinci percheziții în București și Ilfov

Declarațiile lui Răzvan Leu vin în aceeași zi în care DIICOT a anunțat efectuarea a cinci percheziții domiciliare în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia pentru a asista la percheziție.

Potrivit DIICOT, ancheta vizează trei persoane, doi cetățeni români și un cetățean italian, despre care procurorii susțin că ar fi acționat coordonat pentru obținerea unor foloase patrimoniale injuste. Audierile au loc la sediul DIICOT.

Afirmațiile privind implicarea concretă a lui Călin Georgescu și responsabilitatea penală a persoanelor vizate fac obiectul anchetei și trebuie tratate în limitele prezumției de nevinovăție.

Adina MITREA