De ce trebuie să ţii cont când îți pregătești mașina pentru iarnă
De ce trebuie să ţii cont când îți pregătești mașina pentru iarnă
Pe lângă faptul că ai grijă de mașina ta pe tot parcursul anului, iarna trebuie să îi acorzi o atenție sporită, deoarece nu vrei să te lase în drum sau să riști reparații care să te coste mult.
Dar, mai exact, cum îți pregătești mașina pentru iarnă? Ce anume trebuie să verifici înainte de sezonul rece și ce e important să ai în mașină pe toată perioada iernii?
După ce parcurgi acest articol, pregătirea mașinii pentru iarnă va fi mult mai ușoară, astfel încât să ai un drum bun, fără probleme.
Circulă doar cu anvelope de iarnă
În timpul sezonului rece este crucial să circuli doar cu anvelopele de iarnă, acestea fiind importante atât pentru siguranța ta, cât și a celorlalți participanți la trafic.
Folosind anvelopele de iarnă vei avea un control mai bun asupra mașinii indiferent de condițiile meteo sau drumul pe care te afli, tracțiunea va fi mult mai mare, iar distanța de frânare va fi mai mică.
Mai mult, verifică și presiunea din anvelope, astfel încât să ai nivelul perfect pentru aderență maximă. Pe lângă asta, frânarea va fi mult mai eficientă și nici consumul de combustibil nu va crește.
Și nu uita să ai cu tine în portbagaj un set de lanțuri pentru iarnă și o lopată, pentru că nu știi niciodată când vei putea avea nevoie de ele!
Verifică bateria mașinii
Verifică bateria de urme de coroziune în jurul bornelor, iar, dacă nu ești sigur că aceasta va face față iernii, inlocuiește-o cât de repede, deoarece la temperaturi scăzute, poate ceda.
Bateria este solicitată chiar și de trei ori mai mult iarna decât vara, așadar este important să economisești cât mai mult posibil din energie.
Pentru a proteja bateria, atunci când temperatura scade mai mult de 15 grade, încearcă să reduci cât mai mult din consum. Acest lucru presupune să nu pornești radioul, climatizarea, ștergătoarele sau luminile, doar atunci când este cazul.
Dacă ai o mașină cu motor diesel, trebuie să ai grijă înainte de a porni mașina în sezonul rece. Pentru a nu uza bateria mai mult decât e nevoie, atunci când vrei să pornești mașina, dacă avertizorul din bord îți spune că bujiile sunt incandescente, așteaptă până când acesta se oprește.
În cazul în care bateria ta este una veche, consideră să achiziționezi una nouă, iar, dacă ai posibilitatea, încarcă bateria acasă ori de câte ori este nevoie.
Nu uita de antigel
Verifică nivelul de antigel cu motorul rece, înainte de iarnă, iar, dacă este nevoie, suplimentează pentru a ajunge la densitatea potrivită.
Antigelul este extrem de important pentru mașină, deoarece protejează motorul și radiatorul și nu lasă lichidele să înghețe.
În funcție de când ai schimbat ultima dată antigelul, trebuie să știi că acesta se schimbă maxim la doi ani, deoarece, odată cu trecerea timpului, punctul de îngheț al substanței componente se schimbă.
Schimbă lichidul de parbriz și ai grijă de ștergătoare
Un lucru pe care nu ai vrea să îl uiți este schimbarea lichidului de parbriz. Iarna vei avea nevoie de un lichid de parbriz pentru iarnă, care să nu înghețe, așa că, înainte de a veni sezonul rece, încearcă să folosești tot lichidul de parbriz și, atunci când recipientul este gol, să îl umpli cu lichidul care rezistă și la temperaturi mai mici de -20 de grade Celsius.
Iar, dacă tot ești la această etapă, verifică orificiile prin care ies jeturile de lichid de parbriz - acestea nu trebuie să fie înfundate. În aceeași etapă, poți verifica și ștergătoarele - lamele de cauciuc nu trebuie să fie rupte sau întărite. Dacă observi ceva în neregulă, încearcă să rezolvi problema cât de repede.
Mai mult, atunci când ești pe cale să folosești ștergătoarele, asigură-te că acestea nu sunt blocate/înghețate în loc. Dacă vrei să le folosești și acestea nu se mișcă, riști să strici motorașul electric care le acționează.
Îndepărtează zăpada și gheața de pe geam cu ajutorul unei raclete de plastic înainte de a porni ștergătoarele.
Acordă o atenție sporită încuietorilor, mânerelor, geamurilor sau broaștelor
Din cauza temperaturilor scăzute, toate aceste componente ale mașinii pot îngheța, iar deschiderea lor poate fi dificilă sau chiar imposibilă.
Dacă vezi că nu poți să deschizi ușa este indicat să nu o forțezi. Sfatul nostru este să te înarmezi cu un spray împotriva înghețului și să îl folosești ori de câte ori este nevoie. În așa fel, te asiguri că poți să deschizi portiera și că nu trebuie să faci o vizită la service.
Ai grijă la nivelul de combustibil din rezervor
Pentru a evita problemele cu pompa de combustibil sau alte componente, este indicat să păstrezi nivelul combustibilului din rezervor la peste jumătate din capacitatea acestuia.
Când nivelul combustibilului scade, în interiorul rezervorului se poate crea umezeală, iar, la temperaturi scăzute, acea umezeală poate îngheța.
De aceea, încearcă, pe cât posibil, să păstrezi nivelul combustibilului peste jumătate, chiar dacă acest lucru înseamnă să alimentezi în situații în care, de alte ori, nu ai face-o.
Folosește frâna de mână doar în caz de nevoie
Pentru a evita riscul blocării frânei de mână, este indicat să nu o folosești atunci când temperaturile sunt foarte scăzute.
Dacă, în schimb, acționezi frâna de mână înainte să pleci din mașină, iar temperaturile sunt foarte scăzute, atunci când te întorci, poți observa că aceasta este blocată.
Dacă nu parchezi în pantă, poți să lași mașina în treapta unu sau treapta doi, iar, dacă nu ai o altă alternativă, și trebuie să parchezi într-un loc înclinat, folosește-te de o piatră pentru a bloca mașina.
Pregătește-te din timp pentru iarnă, astfel încât să te asiguri că mașina ta e pregătită din toate punctele de vedere pentru sezonul rece, atât din punct de vedere mecanic, cât și din punct de vedere al actelor!
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Atenție, șoferi! 400 de camere inteligente se instalează pe șoselele din România: Verifică absolut tot ce mișcă
Pirelli prezintă noile anvelope din F1 – Modificările din 2026
Obligații legale pentru șoferii români! Ce trebuie să facă în cazul unui incident minor în trafic!
„Traficul se desfășoară îngreunat pe DN 1 București – Brașov, în apropierea localității Sinaia, județul Prahova, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autocar, care transporta turiști străini.
Program MP de la Abu Dhabi
Un șofer din Oradea a zburat cu mașina, joi seară, peste un sens giratoriu din oraș. Șoferul a fost transportat la spital și a primit îngrijiri medicale. Între timp, polițiștii au luat măsuri împotriva lui și l-au sancționat.
Într-o intersecție din Bihor, o scenă demnă de GTA a fost surprinsă de camerele de supraveghere, după ce un șofer aflat la volanul unui Mercedes a fost proiectat în aer și a „zburat” peste un sens giratoriu și peste două autoturisme oprite pentru a pătrund
Cum influențează stilul de condus durata de viață a anvelopelor?
Proprietarii mașinilor, obligați să comunice cine a condus!
Vopsea auto colorată pentru un aspect premium? Află cum să o alegi
Schimbi bujiile la mașină? Atenție ce cumperi! 83.000 de bujii contrafăcute în China, descoperite la Constanța
Tot ce trebuie să știi despre reabilitarea Pieței Unirii: lucrările încep în 2026 și vor ține 12 luni
Horoscop de weekend și energiile care pot schimba totul în aceste zile
Politehnica Iași nu reușește să treacă de o echipă care are mai degrabă ca obiectiv menținerea în Liga 2
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Trei nume: Lamine Yamal, Cole Palmer, Nico Williams. Pubalgie!
Ce se întâmplă când polița RCA este suspendată
Alertă la Spitalul de Copii din Iași din cauza unei bacterii periculoase. Măsurile anunțate în timpul nopții
Finalizarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Activității Institutului de Medicină Legală Iași”
SIMPLY SMILING S.R.L. SRL anunță închiderea proiectului demarat în luna iulie 2024, proiect cu titlul “Îmbunătățirea capacității tehnice și organizatorice a SIMPLY SMILING S.R.L. în vederea dezvoltării serviciilor de asistență stomatologică oferite clienți
14 decembrie 1989, Iași. Revoluția care a fost oprită înainte să se vadă
Apa de la Spitalul „Sf. Maria”, contaminată cu bacterii!
LIVE UPDATE: CFR Cluj – Csikszereda 3-1 (Cordea 6, 46, 90+6 / Bodo 71)
Reacția Andreei Marin după ce un fan i-a comentat apariția TV: „Fără să-ți mai plângi de milă ”
ALERTĂ - Apă contaminată într-un mare spital de copii: ministrul Sănătății intervine de urgență la Iași
Ignatul în 2025
Tot mai mulți procurori și judecători au semnat mesajul de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție.
Vârsta la care începe îmbătrânirea accelerată a organismului, potrivit studiilor științifice Vârsta la care începe îmbătrânirea accelerată a organismului, potrivit studiilor științifice 12 dec. 2025, 20:22, Redacția BZI în National Un nou studiu revoluți
Viața la pensie. Activități care te ajută să scapi de singurătate în luna decembrie. Nu ai nevoie de rude
Medic infecţionist: Tratamentul leprei se face cu antibiotic şi poate dura până la doi ani
Diana Buzoianu: "Siguranța oamenilor și protejarea ursului brun pot merge împreună"
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Regele romilor, anchetat după logodna fiului său de 16 ani cu o minoră de 14 ani. Fata este însărcinată
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite
Căci un Copil ni S-a născut…” – Concert de Crăciun despre Lumina care străbate veacurile
Ajutor de 125 de lei la pensie. În ce județe s-a încărcat, azi, cardul de alimente? Care pensionari iau banii?
COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT Data: 2025-12-04 HIO CORPORATION SRL
Coroana cercetării ajunge la UAIC. Zece premii ale Academiei Române, la Iași
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Val agresiv de viroze: Iașul depășește pragul de 4.500 de cazuri
Economie
curs valutar case de schimb Iași
Calitatea apartamentelor de la Stejarii Collection: lux, confort și natură
Majorarea salariului minim, bomboană pe coliva microîntreprinderilor. Adrian Negrescu: Va duce și la creșterea șomajului
Se introduce limitarea plăților cash: Noile norme vor intra în vigoare în România de la 1 ianuarie 2027
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
Sport
LIVE UPDATE: CFR Cluj – Csikszereda 3-1 (Cordea 6, 46, 90+6 / Bodo 71)
U Craiova - Sparta Praga 1-2. Coelho suferă prima înfrângere pe banca oltenilor
Universitatea Craiova – Sparta Praga 1-2, în Conference League – etapa 5. Oltenii, învinși pe final! Cum arată clasamentul
Gigi Becali trimite jucătorii de care vrea să scape la o echipă din Liga 1: „Ne-am înțeles”
Tirul și rugbiul domină topul sportivilor de la CS Politehnica Iași pe anul 2025!
Au apărut randările oficiale ale noului stadion Dinamo, arenă care va fi construită în centrul capitalei, în locul actualului stadion din „Ștefan cel Mare”.
Ultima Ora


