Daniel David: Pseudoştiinţa în şcoală se manifestă prin predarea proastă a ştiinţei
Daniel David, psiholog, profesor universitar şi ministru al Educaţiei, este de părere că pseudoştiinţa în şcoală se manifestă „prin predarea proastă a ştiinţei”. El consideră că elitele sunt de vină pentru transmiterea unor mesaje inexacte legate de aspecte care ţin de ştiinţă, el arătând că, pe fondul existenţei analfabetismului funcţional, aceste mesaje sunt interpretate greşit şi apare neîncrederea în descoperirile ştiinţifice.
„Pseudoştiinţa în şcoală se manifestă prin predarea proastă a ştiinţei, fiindcă foarte mulţi oameni de ştiinţă uită că toate cunoştinţele noastre din ştiinţă, inclusiv legile pe care le considerăm în fizică de nebătut, sunt, de fapt, într-un fel sau altul, probabilistice. Ştiinţa nu este despre cunoaşterea absolută, este despre cea mai bună variantă de cunoaştere pe care o avem în acest moment. Nu este perfectă. Însă mulţi spun, ok, noi în ştiinţă ştim: dacă eşti vaccinat, spre exemplu, nu o să faci boala. Nu e adevărat. Adică vaccinarea te protejează faţă de boală. Poate faci boala, dar cu simptome, spre exemplu, mai puţin intense. Însă oamenii aveau, de exemplu, în legătură cu vaccinarea în perioada pandemiei această idee, că dacă eşti vaccinat, nu se prinde virusul de tine. Şi au descoperit că după vaccin totuşi au diverse semne, diverse simptome şi au spus: Ce prostie este şi medicina! Fiindcă noi am prezentat prost ce înseamnă vaccinare, printre altele, şi nu numai zona biomedicală. În zona ştiinţei, chimiei, fizicii, biologiei, psihologiei, spunem noi o mulţime de lucruri incorecte în punct de vedere ştiinţific”, a afirmat Daniel David duminică.
Profesorul atrage atenţia asupra faptului că în condiţiile în care datele legate de ştiinţă sunt transmise în acest fel şi pe fondul existenţei analfabetismului funcţional, apare neîncrederea.
„Şi după aceea, pentru că având această mare zonă de analfabetism funcţional, am deschis, efectiv, uşa acestor abordări în esenţă pseudo- ştiinţifice, legate de... şi oamenii nu fac diferenţă între numerologie şi matematică, astrologie şi anatomie, witch doctor sau vraci şi medic, parapsiholog şi psiholog. Şi aici este de vină, printre altele, cred eu, şi societatea noastră, zona ei de elite, de conducere”, adaugă David.
Acesta şi-a exprimat şi părerea despre profesii precum cea de numerolog.
„De exemplu, aceste profesii apar în lista profesiilor europene şi noi le-am preluat de acolo. Nu e o problemă că apar, fiindcă am mulţi prieteni care se ocupă, n-am reuşit să-i conving, cu numerologia şi mă tot critică ei pe mine, spunând că de ce-i critic eu pe ei. Şi eu le spun: este loc pentru toţi, dar ce vreau este să comunicăm oamenilor un lucru foarte clar: aceste ocupaţii nu se bazează pe ştiinţă, se bazează pe altceva: practici istorice, culturale, experienţe de un anumit tip, dar sunt non-science-based. Şi dacă facem lucrul ăsta, suntem cinstiţi faţă de oameni şi îi lăsăm să aleagă. În condiţiile în care le pui pe aceiaşi listă, ce mesaj transmitem noi cetăţenilor europeni şi românilor?”, mai afirmă Daniel David.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cum pot standardele naţionale de evaluare să aducă schimbări importante pentru elevi
Topul întrebărilor pe care nu le punem aproape niciodată copiilor și de care, uneori, au cea mai mare nevoie
Statul oferă mai puțin de 50% din cât are nevoie un student pentru a-și continua studiile
O nouă creșă a fost deschisă în Bucium: 80 de locuri pentru copii
Atenție la pachețelul pentru școală! Până la 47 de E-uri, aproape 94 g de zahăr și peste 10 g de sare,
Peste 540.000 de preșcolari și elevi vor beneficia de o masă caldă sau un pachet alimentar
Surpriză neplăcută de Anul Nou la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Sute de angajați vor primi salarii mai mici cu până la 1.200 de lei
Care este cea mai mare universitate din lume și cum se poziționează marile centre academice globale
Bursele școlare se dau înainte de Crăciun. Câți bani vor primi elevii pentru luna noiembrie
Ce se întâmplă cu Titularizarea în 2026. Declarațiile ministrului Daniel David
Dosarul elevului ieșean exmatriculat după ce s-a masturbat în fața clasei: părinții cer școlii 10.000 de euro. Ce au decis judecătorii
Beneficiile masajului cu pietre vulcanice pentru corp și minte
Găinile au bătut vacile ieșenilor. Porcii și vacile au cam dispărut din gospodării
Iașul deschide Luna Sculptorilor Român cu Brâncuși în centrul orașului
La o cană cu tuș
Modular Services, companie de outsourcing, își dublează spațiul de birouri la 1.300 mp în Palas Iași și pregătește un amplu proces de recrutare
Accident feroviar la Războieni
CSM Iași 2020, primul pas spre revenirea în Liga Florilor!
Lovitură decisivă pentru Autostrada Unirii: peste 6,9 milioane mp trec în proprietatea statului
Un tânăr de 19 ani din Iași a blocat tramvaiele în rondul din Copou după ce și-a parcat BMW-ul lângă linie. Băiatul era la o cafea cu iubita sa când au ajuns polițiștii
Un paradis tropical unde anul trecut au venit aproape două milioane de turiști, paralizat brusc de o măsură luată de Trump: „Totul a început să se destrame”
Toate drumurile naționale din zona Moldovei sunt deschise circulației
Echilibrul digestiv: cum să recunoști și să gestionezi corect semnalele sistemului gastrointestinal
Ce se schimbă la pensiile magistraților, după decizia CCR de miercuri. Care sunt principalele prevederi ale legii
UPDATE. CCR: Pensiile magistraților pot fi tăiate. Cine și cum a votat. Bolojan, reacție
Doi ieșeni, la Campionatul European de scrimă pentru cadeți
Bătălia asfaltului, la Iași: 90 de constructori se calcă în picioare pentru drumul din capăt CUG
Impactul cauciucurilor de vară asupra performanței mașinii tale sport
Panourile fotovoltaice câștigă teren în România în 2026
Noutățile care au făcut valuri la State of Play: începutul spectaculos al anului pentru fanii PlayStation
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” ,,Digitalizarea H2O CLEAN RO S.R.L.”
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Potop pe A7, după inaugurare!
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
Un fost geniu al muzicii aleargă dezbrăcat pe străzi și terorizează locuitorii unei comune din Iași. Bărbatul ar avea probleme de sănătate
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Potop pe A7, după inaugurare!
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Actualitate
Accident feroviar la Războieni
CSM Iași 2020, primul pas spre revenirea în Liga Florilor!
Lovitură decisivă pentru Autostrada Unirii: peste 6,9 milioane mp trec în proprietatea statului
Toate drumurile naționale din zona Moldovei sunt deschise circulației
Ce se schimbă la pensiile magistraților, după decizia CCR de miercuri. Care sunt principalele prevederi ale legii
Doi ieșeni, la Campionatul European de scrimă pentru cadeți
SOCIAL
Descoperă Mod Turbo X3D 2.0 într-un design inedit de la Gigabyte
Alifia cu rețetă veche care ascunde un secret din mănăstiri
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
