Profesor universitar, arestat pentru corupere sexuală de minori. A făcut avansuri unei eleve de 13 ani, la meditații

Marcel-Baltateanu (1)

Dimensiune font:

| 14-02-2023 12:36

Un cadru didactic de la Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, luni, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru corupere sexuală a minorilor în formă continuată.

"(Judecătorul, n.r.) admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu privire la inculpatul Băltăţeanu Doru-Marcel, cercetat pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor (...). Dispune arestarea preventivă a inculpatului Băltăţeanu Doru-Marcel pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.02.2023 până la data de 14.03.2023, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător din oficiu, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.02.2023", arată, marţi, soluţia Judecătoriei Timişoara.

Universitatea de Vest Timişoara a reacţionat la această informaţie prezentată în presa de marţi.

"În legătură cu recenta informaţie prezentată astăzi în mass-media, referitoare la cazul unei investigaţii deschise de procurori despre presupusele fapte ale unui cadru didactic de la Universitatea de Vest din Timişoara, instituţia noastră precizează că susţine clarificarea oricăror împrejurări de natură să aducă încălcări ale normelor etice sau ale conduitei morale, prevăzute de statutul universitarilor UVT, despre care există suspiciuni întemeiate că s-ar fi realizat în spaţiul universităţii sau în oricare altă situaţie publică. Dorim să subliniem faptul că astfel de comportamente contravin flagrant normelor şi valorilor UVT, care a urmărit întotdeauna promovarea unei conduite morale şi responsabile a membrilor săi. Susţinem în mod ferm demersul instituţiilor abilitate în cercetarea contextului în care s-au produs faptele invocate, care au stat la baza plângerii ce a declanşat investigaţia instituţiilor de anchetă abilitate din Timişoara. În funcţie de concluziile analizei, vom investiga, la rândul nostru, dacă au existat astfel de comportamente asociate cu persoana în cauză", arată Biroul de presă al UVT.

Comunitatea Universităţii de Vest din Timişoara subliniază că promovează un set de valori şi principii academice, ale educaţiei şi cercetării, prin care ghidează generaţiile viitoare, pe care cadrele universitare sunt chemate să le recunoască şi să le apere, indiferent de context: libertatea academică, solidaritatea şi respectul reciproc, transparenţa, onestitatea, profesionalismul şi excelenţa, recunoaşterea meritului, responsabilitatea individuală şi publică.

"Cu referire la faptele reprobabile invocate, fără a nega prezumţia de nevinovăţie de care se bucură orice persoană acuzată, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare împotriva sa, fără a influenţa în vreun fel urmărirea penală aflată în desfăşurare, însă conştienţi de rolul covârşitor pe care educaţia îl are, şi anume acela de a crea modele, Universitatea de Vest din Timişoara se delimitează ferm, explicit şi de îndată de astfel de comportamente. Condamnăm categoric astfel de incidente şi milităm permanent pentru un mediu sigur pentru fiecare persoană, în care abuzurile sau hărţuirea nu sunt tolerate. Orice comportament de acest tip contravine flagrant normelor şi valorilor universităţii, aceasta urmărind întotdeauna promovarea unei conduite morale şi responsabile a membrilor săi", susţine UVT.

UVT va acţiona în conformitate cu prevederile legale şi regulamentare, inclusiv cu dispoziţiile care reglementează etica universitară, aşa cum a procedat în mod constant, şi rămâne preocupată în a identifica soluţii care să combată producerea unor asemenea situaţii în mediul academic, arată Biroul de presă al UVT. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Care este cea mai căutată facultate din România: 61 de studenți s-au bătut pe un singur loc
06/02/2025 19:38

  Desi mai este timp pană la examenul de bacalaureat si admiterea la facultate din acest an, elevii din Romania se pregătesc deja pentru viitor si caută informatii despre ofertele u ...

Câtă istorie să învețe liceenii? Crin Antonescu intervine în disputa dintre ministrul Educației și Adrian Cioroianu
06/02/2025 13:29

Candidatul la prezidentiale, Crin Antonescu, comenteza reforma propusă de ministrul Educatiei, Daniel David. El a plecat de la disputa dintre Daniel David si Adrian Cioroianu, de miercuri, dandu-i dreptate in ...

Fără excepții: absolvenții de facultate vor susține și examen scris, și lucrare de licență. Legea se aplică din 2025-2026
05/02/2025 22:38

 Din anul universitar 2025-2026, realizarea si prezentarea lucrărilor de licentă redevine obligatorie, in „paralel" cu sustinerea examenului scris. Măsura se aplica in toate universitătile d ...

 Sistemul educațional românesc are nevoie de o nouă arhitectură
05/02/2025 13:00

Ministrul Educatiei si Cercetării, Daniel David, a declarat recent că este nevoie de o schimbare fundamentală in sistemul educational, deoarece modelul actual nu mai poate continua. Ministrul a participat i ...

Disciplina Geografie ''a dispărut'' dintre materiile studiate la clasele a XI-a și a XII-a
03/02/2025 17:57

Disciplina Geografie ''a dispărut'' dintre materiile studiate la clasele a XI-a si a XII-a, conform proiectelor de plan-cadru pentru liceu lansate in dezbatere publică de Ministerul Educatiei si Cercetării, ...

Bacalaureatul continuă luni cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
03/02/2025 09:35

Candidaţii la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine, de luni şi pană miercuri, proba de evaluare a competenţelor lingvistice intr-o limbă de circulaţie internaţională - proba C, potrivi ...

Daniel David, pus la colț de un mare academician: Propuneți atunci și scoaterea limbii române de la liceu
02/02/2025 16:03

Academicianul Ioan Bolovan, un istoric de renume si fost prorector al Universitătii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, a adus critici puternice ministrului Educatiei, Daniel David, pentru propunerea acestuia de a e ...

Bacalaureat 2025, probele pentru minoritățlle naționale
29/01/2025 08:36

Candidaţii din partea minorităţilor naţionale la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine, de miercuri şi pană vineri, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală in ...

Salariile profesorilor nu vor fi majorate! România Educată a lui Iohannis a rămas repetentă
28/01/2025 19:21

 Romania Educată a lui Klaus Iohannis a rămas repetentă in 2025, iar ministrul Educatiei a declarat că salariile profesorilor nu vor fi majorate din cauza Ordonantei ”trenulet”. Este incă ...

Analfabetismul funcțional, o criză națională cu impact asupra viitorului României
26/01/2025 14:09

În Romania, analfabetismul functional este o problemă adesea trecută cu vederea, dar ale cărei implicatii se resimt in toate aspectele societătii. Desi majoritatea populatiei stie să citească si să ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei