INCHIDE

Schimbări majore pentru elevii de liceu. Ministerul Educației rescrie programele și urmărește: "Creșterea relevanței sociale

Schimbări majore pentru elevii de liceu. Ministerul Educației rescrie programele și urmărește:

 Peste 1.500 de specialişti, selectaţi după criterii stricte şi completată cu profesori propuşi de Academia Română, vor rescrie programele şcolare pentru liceu, astfel încât acestea să fie mai aerisite, mai relevante şi să aibă o continuitate logică între ciclurile de învăţământ, cu un sfert din ore dedicate aplicării practice şi fixării cunoştinţelor.

 

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat documentul prin care se formează grupurile de lucru ce vor scrie noile programe şcolare pentru materiile obligatorii. Selecţia specialiştilor s-a făcut încă din 2021, prin apel public, în baza unor criterii clare: pregătirea profesională, experienţa în scrierea de programe şcolare, capacitatea de analiză curriculară, elaborarea de proiecte inovative şi experienţa efectivă la catedră.

Lista a fost completată acum cu profesori propuşi de Academia Română, cadre universitare, membri ai grupurilor care au lucrat la programele pentru gimnaziu, dar şi reprezentanţi ai unor organizaţii profesionale cu care Ministerul are parteneriate, arată Antena 3 CNN.

„Pornind de la angajamentul pentru reformă din Raportul QX, după adoptarea planurilor-cadru pentru învăţământul liceal, reforma curriculumului pentru învăţământul liceal mai parcurge o etapă: peste 1.500 de specialişti sunt implicaţi în elaborarea noilor programe de studiu, având ca reper profilul de formare al absolventului”, au transmis oficialii ministerului. 

 

Cum vor arăta noile programe

 

Ministerul a stabilit mai multe reguli pentru rescrierea programelor:

•Mai puţină încărcătură, mai multă relevanţă – fiecare grup trebuie să se inspire din cel puţin trei modele europene.

•Legătură clară între ciclurile de învăţământ – materia predată la liceu trebuie să continue logic ceea ce elevii au învăţat la gimnaziu şi să pregătească eventualul parcurs universitar. De aceea, echipele includ şi profesori din preuniversitar, şi cadre universitare, dar şi membri ai Academiei Române.

•Un sfert din ore pentru fixare şi aplicare practică – 25% din timpul alocat unei discipline va fi folosit pentru recapitulare, activităţi remediale şi aplicarea cunoştinţelor în viaţa reală.

„După elaborarea planurilor-cadru, stabilirea unui conţinut adecvat şi relevant este un factor decisiv pentru însemnătatea studiilor liceale, inclusiv în prevenţia analfabetismului funcţional. Noile linii directoare, derivate din Raportul QX, vor contribui la relevanţa acestui demers. Ulterior, ne vom focaliza pe metode eficiente de predare a acestor conţinuturi şi pe elaborarea de manuale atractive. Aşteptarea este ca, în 4-5 ani, să începem să vedem efecte în creşterea relevanţei sociale a studiilor liceale şi în reducerea analfabetismului funcţional”, a declarat ministrul Daniel David.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!