„Ceasul cu bombă” de pe tronsonul ieșean al Autostrăzii Unirii

* termenul-limită de 30 mai 2026 impus prin SAFE – Safe Action for Europe funcționează ca un „ceas cu bombă” pentru autoritățile române * fără semnarea acordului de finanțare între România și UE și fără alocarea bugetară clară, contractele nu pot fi parafate

Autostrada Unirii A8 a devenit un test de supraviețuire administrativă. Iar ce se întâmplă acum pe traseul acestei autostrăzi seamănă tot mai mult cu un scenariu în care România se joacă, din nou, cu propria șansă istorică.

Suntem în fața unui paradox care frizează absurdul: există finanțare europeană, există constructori interesați, există studii, licitații și chiar câștigători desemnați. Și totuși, proiectul stă pe loc. Nu din lipsă de bani. Nu din lipsă de interes. Ci din cauza unui amestec toxic de birocrație, contestații, indecizie și lentoare instituțională.

Problema nu este una izolată, ci sistemică. Termenul-limită de 30 mai 2026 impus prin SAFE – Safe Action for Europe funcționează ca un „ceas cu bombă” pentru autoritățile române. Dacă până atunci nu sunt semnate contractele de proiectare și execuție pentru segmentele-cheie din est — Lețcani–Iași, Târgu Neamț–Târgu Frumos, Târgu Frumos–Lețcani și Iași–Ungheni — finanțarea riscă să dispară. Simplu și brutal.

Ironia este că unele dintre aceste loturi sunt „aproape gata” pe hârtie: există constructori desemnați, licitații finalizate sau în faze avansate. Și totuși, lucrurile stagnează. De ce? Pentru că blocajele nu mai țin de tehnic, ci de proceduri, contestații și, mai ales, de mecanismele de finanțare care întârzie să fie activate.

Un exemplu grăitor este tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos, unde disputa dintre companii — inclusiv grupul UMB și Danlin XXL — a dus cazul în instanță, iar decizia Curtea de Apel București a obligat la reevaluarea ofertelor. Rezultatul? Timp pierdut. Mult timp.

În paralel, pentru alte segmente, precum Lețcani–Iași, există constructor desemnat (FCC Construccion), dar contractul nu este încă semnat. Asta spune totul despre ritmul real al proiectului.

Declarațiile venite din partea Compania Națională de Investiții Rutiere, prin directorul Gabriel Budescu, confirmă blocajul: fără semnarea acordului de finanțare între România și UE și fără alocarea bugetară clară, contractele nu pot fi parafate. Cu alte cuvinte, mingea este în terenul Ministerului Finanțelor.

Între timp, presiunea politică crește. Premierul Ilie Bolojan a cerut explicit accelerarea procedurilor, dar realitatea din teren arată că instituțiile implicate nu se mișcă la viteza cerută de calendarul european.

Partea și mai îngrijorătoare este că istoria riscă să se repete. România a pierdut deja finanțare pentru segmente din A8 prin PNRR din cauza întârzierilor. Dacă și programul SAFE e ratat, vorbim despre un dublu eșec strategic pe una dintre cele mai importante autostrăzi ale țării — cea care ar trebui să lege Târgu Mureș de Iași și mai departe de Ungheni.

Pe scurt: există bani, există proiecte, există constructori — dar nu există timp. Iar timpul, în acest caz, valorează miliarde.

Dacă nu se accelerează drastic semnarea contractelor în următoarele săptămâni, Autostrada Unirii riscă să rămână, încă o dată, mai mult un simbol politic decât o realitate asfaltată. Daniel BACIU