„Singurătatea este tare grea...” Povestea din spatele miilor de apeluri la Telefonul Vârstnicului

În mii de locuințe din județul Iași, liniștea nu înseamnă pace. Înseamnă singurătate. Înseamnă ore întregi în care nu se aude decât ticăitul ceasului și zgomotul televizorului lăsat pornit doar pentru a alunga tăcerea. Sunt bunicii care și-au văzut copiii plecând la muncă în străinătate, sunt văduvii care nu mai au cu cine împărți masa și sunt oamenii care, uneori, nu schimbă o vorbă cu nimeni zile întregi.

Pentru mulți dintre acești seniori, un simplu telefon poate deveni cel mai important moment al săptămânii.

Fenomenul nu este o excepție. Este o realitate care lovește și județul Iași, unul dintre cele mai afectate de îmbătrânirea populației și de migrația tinerilor. În satele Moldovei, dar și în cartierele municipiului Iași, mii de persoane în vârstă au rămas să își ducă bătrânețea aproape singure.

În primele șase luni din 2026, Telefonul Vârstnicului, serviciul gratuit al Fundației Regale Margareta a României, a înregistrat 4.425 de apeluri. Din regiunea Moldovei au apelat 109 persoane, însă specialiștii spun că numărul celor care suferă în tăcere este, cel mai probabil, mult mai mare.

„Miercurea este ziua în care simt că mai exist”

Puține mărturii descriu atât de bine drama bătrâneții precum cea a unei femei de 79 de ani: „Singurătatea este tare grea. Pentru mine, în fiecare miercuri este sărbătoare, pentru că știu că trebuie să mă sune Alina. Aștept cu nerăbdare telefonul...”

Nu vorbește despre bani, nici despre pensie sau medicamente. Vorbește despre câteva minute în care cineva o întreabă cum se simte. Iar pentru ea, acest gest înseamnă că nu este invizibilă.

În fiecare comună din județ există părinți care își privesc copiii doar pe ecranul telefonului. Există bătrâni care ies în poartă nu pentru că au treabă, ci pentru că speră să schimbe două vorbe cu un vecin. Există apartamente în care telefonul nu sună zile întregi. Și există oameni care ajung să vorbească mai des cu fotografia celui drag decât cu o persoană în carne și oase.

Aceasta este drama pe care statisticile nu o pot măsura.

Copiii au plecat, părinții au rămas

Datele sunt reci, dar spun o poveste dureroasă. 51% dintre noii apelanți locuiesc singuri.

În spatele procentului se află oameni care își pregătesc masa doar pentru o persoană, care își duc singuri sacoșele de la magazin și care, atunci când se îmbolnăvesc, nu au pe cine să roage să le aducă un pahar cu apă sau un medicament.

Mulți sună pentru informații despre îngrijire, servicii sociale sau ajutoare financiare.

Dar foarte mulți au nevoie, înainte de orice, de cineva care să îi asculte.

În județul Iași, imaginea este cunoscută. Copiii au plecat la muncă în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie. Părinții au rămas acasă. Unii își văd familia doar de Crăciun sau de Paște. Alții doar pe telefon.

Iar pentru unii, nici măcar atât.

Un apel care poate schimba o zi întreagă

145 de seniori beneficiază de apeluri săptămânale din partea voluntarilor.

Nu este terapie, nici asistență medicală. Este ceva ce pare simplu, dar care poate însemna enorm: cineva îi caută, îi ascultă și își amintește de ei.

Pentru un om care trăiește singur, câteva minute de conversație pot însemna diferența dintre o zi petrecută în tăcere și una în care simte că încă face parte din lume.

În timp ce România discută despre pensii, salarii și investiții, o altă dramă crește în spatele ușilor închise.

Nu face zgomot, nu provoacă proteste, nici nu apare în statistici zilnice. Dar este acolo.

În Iași, în Moldova și în întreaga țară, mii de bunici își încep fiecare dimineață cu aceeași speranță: Poate astăzi mă va suna cineva.

Pentru cei mai mulți dintre noi, un telefon este un gest obișnuit.

Pentru un bătrân rămas singur, poate fi dovada că încă există în viața cuiva. Carmen DEACONU